76 de reclamații au ajuns la RAJA Constanța. Ce zone au fost afectate
76 de reclamații au ajuns la RAJA Constanța. Ce zone au fost afectate
18 Nov, 2023 18:09
ZIUA de Constanta
1445
Marime text
- Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări meteo de cod portocaliu/galben pentru această perioadă la nivelul județului Constanța.
Fenomenele vizate sunt intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 85 - 90 km/h și cantități însemnate de precipitații care pot depăși 40...60 l/mp. În urma ploilor abundente de astăzi - 18 noiembrie 2023, cantitățile de precipitații au depășit în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare de la nivelul municipiului Constanța.
La dispeceratul RAJA Constanța s-au înregistrat 76 de reclamații, marea majoritate din municipiul Constanța. Cele mai multe au venit din zonele Piața Chiliei, Soveja – Delfinariu, Faleză Nord – Pescărie, intersecția bd. Alexandru Lăpușneanu cu str. Sucevei, dar și de pe str. Baba Novac, bd. Ferdinand, bd. I.C. Brătianu, potrivit RAJA Constanța.
„În prezent, la nivelul municipiului Constanța, sunt constituite 12 echipe de intervenție, iar în restul județului alte 9, dotate cu wome, vidanje și
pompe de mare putere, care acționează pentru remedierea tuturor solicitărilor primite la dispeceratul societății.”, transmite sursa.
De la nivelul județului, s-au primit reclamații din localitățile Ovidiu, Tuzla și Medgidia, echipele intervenind și în aceste zone, iar la ora actuală toate reclamațiile sunt în curs de rezolvare.
„Din cauza rafalelor de vânt la nivelul mai multor surse și stații tratare/pompare s-au înregistrat fluctații și căderi de tensiune ce au afectat alimentarea cu apă, inclusiv în anumite zone din municipiul Constanța”, informează RAJA.
În continuare, din cauza lipsei de energie electrică abonații din localitățile Plopeni, Cobadin și Viișoara sunt afectați de lipsa apei iar în localitatea
Comana apa este furnizată cu presiune redusă.
„Asigurăm toți abonații că pentru a putea răspunde cu promptitudine, echipele de intervenție vor asigura permanența și sunt pregătite săacționeze în toată această perioadă.”, mai adaugă sursa.
„Facem un apel către toți abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924 tasta 3”, conchide RAJA Constanța.
Citește și
Efectele codului portocaliu nu contenesc. Copaci căzuți și fire de telefonie care blochează circulația
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii