Gâlceava cu Institutul Pasteur Misterul proprietăţii Nitalexilului
Gâlceava cu Institutul Pasteur: Misterul proprietăţii Nitalexilului
Viceprimarul
Decebal Făgădău a supus votului consilierilor locali proiectul privind
„atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă de 2.722 mp, situat
în Staţiunea Mamaia, careu 4, lot 4, către SC Nitalexil SRL, conform
Deciziei civile nr. 345/2011 definitive şi irevocabile a Tribunalului
Constanţa".
Potrivit portalului instanţelor, pe 7 februarie 2011 a
fost înregistrat dosarul nr. 3471/212/2010 în care Nitalexil era
intimat, iar municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Municipal
şi primarul municipiului Constanţa, apelanţi. În luna mai a anului
trecut, instanţa a decis: „Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa
civilă apelată, în sensul că obligă pârâţii să acorde reclamantei în
schimbul terenului situat în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr.
306, în suprafaţă de 917,0 mp imobilul teren în suprafaţă de 2.722 mp
situat în zona Mamaia Nord, careu 4 lot. 4, jud. Constanţa. Menţine
celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Definitivă. Cu drept
de recurs în termen de 15 zile de la comunicare".
Consiliul Local
Municipal votase în 2007 un proiect privind aprobarea PUD - construire
imobil P+18/22E parcare şi apartamente pe bulevardul Mamaia nr. 306, pe
un teren de 917 mp. În hotărârea Consiliului Local se arată că „terenul,
identificat cu nr. cadastral 4543, fiind înscris în Cartea Funciară sub
nr. 11116, aşa cum rezultă din Încheierea nr. 15346/2005 eliberată de
OCPI Constanţa, este proprietate SC Nitalexil SRL conform contractului
de vânzare-cumpărare nr. 1442/2007 autentificat de notar public Borună
Chiraţa. Terenul studiat, în suprafaţă de 917 mp, se află în municipiul
Constanţa, zona Institutului Pasteur. (...) Terenul urmăreşte
aliniamentul la aleea carosabilă care face legătura cu bulevardul Mamaia
cu o deschidere de 31,13 m".
Cuibul
De altfel,
pe rolul Tribunalului Bucureşti fusese înregistrat şi dosarul
22555/3/2008 privind anulare act administrativ, în care Nitalexil avea
calitatea de pârât, alături de Primăria Constanţa, iar Institutul
Pasteur era reclamant. Însă, despre ce problemă este vorba nu am putut
afla nicicum, îndeosebi din cauza faptului că pe site-ul municipalităţii
proiectul de hotărâre nu a fost publicat, spre deosebire de altele
fără... secrete.
De altfel, nici beneficiarul hotărârii nu este vreun no-name.
Cunoscut ca investitor imobiliar, SC Nitalexil SRL are sediul pe
bulevardul Aurel Vlaicu nr. 264, în complexul Sportiv Badea Cârţan,
„cuib" al mai multor business-uri care au legături cu primarul Radu
Mazăre. Firma îi are ca asociaţi pe Marin Radu şi SC Seaside Estate
Company SRL. La rândul său, asociatul Seaside Estate Company, cu sediul
tot în Complexul Sportiv Badea Cârţan, adună numai persoane juridice:
Rectangle Transport LTD - Liberia, Gypsy Investments LTD - Liberia şi SC
Nitalexil SRL. Administrator al afacerii este nimeni altul decât Adrian
Mihai Mînăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale
Naturii, PSD-ist şi apropiat al primarului Radu Mazăre. Seaside Estate
Company şi Nitalexil deţin împreună SC Principal S.N., afacere
administrată de Alexandru Florian Ilie, şeful de cabinet al lui
Alexandru Mazăre, fratele primarului şi membru al organizaţiei judeţene
de tineret Constanţa a Partidului Social Democrat. În „cuibul"
afaceristic din Complexul Badea Cârţan mai găsim societăţi cum ar fi
Holland Developement Group, Galatap SRL, Millenium Global Development
SA, SC Bulevard SA, Dascol SRL şi Sole SRL. Până anul trecut, acolo a
fost şi căminul cunoscutei afaceri Pomacost. Menţionăm că am încercat să
aflăm şi părerea asociatului Nitalexil, Marin Radu, însă acesta nu se
afla la sediul societăţii. De asemenea, nici viceprimarul Decebal
Făgădău nu a răspuns apelurilor noastre telefonice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp