Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

86 de ani de la alcătuirea primului top de muzică pop pe baza vânzărilor de discuri. Ce melodie era pe primul loc (VIDEO)

ro

03 Jan, 2022 09:37 1697 Marime text
  • A fost alcătuit, la 3 ianuarie 1936, primul top de muzică pop, pe baza vânzărilor de discuri, publicat de revista "Billboard" din New York, lider pe piața publicațiilor cu teme muzicale din SUA și din lume.




Publicată săptămânal, revista a fost fondata in 1894 și a continuat, de atunci, să informeze publicul despre toate evenimentele petrecute în lumea muzicii.





Pentru diversificarea subiectelor, în decembrie 1935, colectivul de redacție a hotarat realizarea unei "parade a hiturilor", informează  agerpres.ro.Sub titlul de „Hit parade", a fost publicat, la 3 ianuarie 1936, primul top de muzică pop, realizat pe baza vânzărilor de discuri în anul precedent şi pe baza frecvenţei celor mai ascultate melodii la câteva posturi de radio.





Topul cuprindea zece poziţii, primul Nr. 1 fiind „I'll Never Smile Again", semnat de Tommy Dorsey şi interpretat de Frank Sinatra. Iniţiativa redactorilor a fost apreciată atât de mult de cititori, că vânzarea revistei aproape că s-a dublat. Imediat s-a trecut la publicarea topurilor pe unde radiofonice. În 1940, aceeaşi revistă a început să publice al doilea top, „Music Popularity Chart", în cadrul căruia figurau cele mai populare melodii ale anului, dar din toate genurile.





Apoi, în 1958, „Hit parade" a devenit „Hot 100", cu 100 de poziţii, barometrul celebrităţii muzicale în ceea ce priveşte vânzările de discuri şi frecvenţa ascultării melodiilor la posturile de radio.




Ulterior, au fost luate în calcul frecvenţa difuzării la TV şi a descărcărilor melodiilor în format MP3 de pe internet. „Billboard 200", cel mai recent top, lansat în 1967, se referă doar la vânzările de discuri. Pentru realizarea acestuia, se foloseşte sistemul „Nielsen Soundscan", un dispozitiv care înregistrează vânzarea unui disc (pe suport magnetic, pe bandă sau MP3) la orice magazin autorizat.












Sursa foto: Pixabay


Sursa video: Youtube/ Sinatra 50
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii