Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In plina criza, lefuri de top la Radio Constanta (document)

ro

27 May, 2010 03:24 4271 Marime text
cap_3.jpgDaniel Sîrbu, redactorul-şef al staţiei locale a SRR a câştigat 108.633 de lei în 2008

Presa centrală a comentat zilele trecute salariile mari pe care le au salariaţii Societăţii Române de Radiodifuziune.

srr.jpgBa chiar, a fost făcut un top al salariilor pe anul 2008 pe care le-au primit angajaţii staţiilor locale ale SRR. Clasamentul este condus de redactorul-şef al Radio Constanţa, Daniel Sîrbu. Acesta a câştigat, potrivit declaraţiei de avere completate anul trecut, nu mai puţin de 108.633 de lei în anul 2008. Adică vreo 90 şi ceva de milioane vechi pe lună. Redactorul-şef deţine, potrivit aceluiaşi act declarativ, un teren la Săcele - moştenit, trei apartamente - pe bulevardul Tomis, bulevardul Al. Lăpuşneanu şi strada Traian, dar şi o Skoda Octavia Tour. Este adevărat, Sîrbu are şi datorii la bănci: un credit ipotecar (2003-2018), în valoare de 30.000 de lei. Şi două credite de nevoi personale, contractate la aceeaşi bancă (2008-2012, 2006-2009), de 45.500 de lei, respectiv 6000 de lei. Soţia sa, Adina Stanca Sîrbu, este angajată a aceleiaşi staţii locale şi a câştigat în 2008 numai 24.488 de lei. Pe locul trei în topul celor cu salarii babane din staţiile locale ale SRR s-a clasat contabila-şefă de la Radio Constanţa, Paula Mihaela Moise, care a dus acasă, în 2008, 98.026 de lei. Locul şase al aceluiaşi clasament este ocupat de Luigi Brun, inginer-şef al postului radio. Acesta a câştigat în anul menţionat anterior 89.025 de lei, faţă de soţia sa care a trudit pentru numai 19.546 de lei. Brun deţine două terenuri în Stelnica, un apartament pe bulevardul Tomis, o Dacia Logan şi o Skoda Octavia. În august 2008, Luigi Brun a vândut un apartament Cristinei Ioniţă, pentru 126.000, fără a preciza moneda. Are un depozit bancar şi un cont curent de 6000, respectiv 9000 de euro, dar şi o datorie la banca RBS, de 58.800. Din nou, fără a preciza moneda. Redactorul-şef, Daniel Sîrbu, spune că salariile se primesc aşa cum au fost negociate în contractul individual de muncă. „Contractele individuale se negociază cu preşedintele SRR şi cu managementul studioului regional. Noi am avut multe ore suplimentare, dar şi ore de week-end. Şi, să nu uităm faptul că noi vara avem două posturi: Radio Constanţa şi Radio Vacanţa", a declarat Daniel Sîrbu. Acesta a mai spus că Radio Constanţa are 65 de angajaţi.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii