Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

9 noiembrie - Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului

ro

09 Nov, 2020 15:12 1632 Marime text
  • La 9 noiembrie, este marcată, Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului.
  • Are loc la iniţiativa reţelei UNITED, care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului şi oricăror forme contemporane de discriminare şi antisemitism, potrivit http://www.unitedagainstracism.org/ şi http://dayagainstfascism.eu, potrivit Agerpres.

Demersurile naţionale şi internaţionale, sub forma unor proiecte şi programe specifice de combatere a tuturor formelor de rasism şi antisemitism a constituit preocuparea statelor europene şi a organizaţiilor internaţionale după 1990. La nivelul Consiliului Europei, a Uniunii Europene, Organizaţiei Naţiunilor Unite sau a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) funcţionează departamente destinate protejării drepturilor şi libertăţilor şi combaterii rasismului şi antisemitismului.

La nivelul ONU funcţionează instituţia Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, sub coordonarea unui raportor special, în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului. Din 1 noiembrie 2017, Raportor special al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului este Tendayi Achiume (Zambia), fiind desemnată, în septembrie 2017, de Consiliul Drepturilor Omului să gestioneze tematica amplă a formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi alte forme de intoleranţă asociată, conform https://www.ohchr.org.

În 1993, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, cu prilejul celei de-a 44-a sesiuni, Recomandarea 1222 care exprimă ''o îngrijorare serioasă privind reapariţia rasismului, antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei în Europa şi condamnă, totodată, actele de violenţă ce decurg din acestea'', potrivit http://assembly.coe.int. Cu prilejul summit-ului de la Viena al organizaţiei, din octombrie 1993, a fost lansată Campania Europeană de Tineret şi Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei. La 14 decembrie 1993, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a convenit asupra redactării unui proiect de declaraţie la nivel interguvernamental şi a unui plan de acţiune pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei care să fie gestionat de Comitetul guvernamental de experţi pentru combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei, indică https://rm.coe.int. Cu prilejul celui de-al doilea summit al organizaţiei, din 10-11 octombrie 1997, de la Strasbourg, Comitetul de Miniştrii a adoptat rezoluţia prin care se instituia Biroul Comisarului pentru Drepturile Omului, funcţie desemnată, pentru un singur mandat de şase ani, prin votul Adunării Parlamentare. De la 1 aprilie 2018, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei este Dunja Mijatovic (Bosnia şi Herţegovina).

Din 2019, funcţionează, la iniţiativa Comisiei Europene, Grupul de lucru al Comisiei pentru combaterea antisemitismului. La 5 noiembrie 2020, Katharina von Schnurbein, coordonator al Uniunii Europene pentru combaterea antisemitismului (din decembrie 2015) s-a alăturat iniţiativei Lordului John Mann, consilier independent pentru antisemitism al guvernului Marii Britanii, prin semnarea scrisorii care cere cluburilor de fotbal să adopte definiţia antisemitismului avansată de Alianţa pentru Comemorarea Holocaustului. Scrisoarea, trimisă FIFA şi UEFA şi majorităţii cluburilor europene, a fost semnată de coordonatorii pentru combaterea antisemitismului din mai multe ţări europene, reprezentantul OSCE, raportorul special al ONU şi reprezentanţi internaţionali, conform https://ec.europa.eu.


Sursă foto: descopera.org

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii