Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A cincea ediţie a Zilei Portului Constanţa, sărbătorită peste hotare Portul Constanţa, interes major pentru economia Serbiei

ro

23 Sep, 2011 02:16 1777 Marime text
ziua_portului_APMC.jpgIeri, la Congres Center Master din Novi Sad, în Serbia, a avut loc cea de-a cincea ediţie a „Zilei Portului Constanţa". Chiar dacă s-a desfăşurat pentru prima dată la Novi Sad, a fost un prilej bun pentru Portul Constanţa de a-şi prezenta oportunităţile şi de a identifica cele mai potrivite căi de colaborare cu firmele sârbe.

Numărul mare al oamenilor de afaceri, dar şi al reprezentanţilor companiilor din Bosnia, Croaţia, Austria, Ungaria, Olanda şi Elveţia prezenţi la eveniment a arătat interesul sporit pentru această zonă. „Sunt foarte bucuros că fluviul Dunărea ne-a adus împreună aici, la Novi Sad, pentru a ne cunoaşte şi pentru a identifica interesele noastre comune", a declarat în deschiderea evenimentului Aurelian Andrei Popa, cel care a condus delegaţia Portului Constanţa. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei României la Belgrad, Ionel Constantin, a salutat ideea organizării acestui eveniment, subliniind că Serbia este un partener tradiţional şi important al ţării noastre. „Multe companii româneşti sunt foarte interesate să îşi extindă afacerile în Serbia, domeniile de interes fiind prelucrarea petrolului, transporturile şi construcţiile", a precizat diplomatul român. Sinisa Bubnjevic, membru al Consiliului Local Novi Sad, a subliniat că prezenţa Portului Constanţa la Novi Sad este firească, dacă se ţine cont că mulţi dintre partenerii portului sunt din această zonă, iar potenţialul de dezvoltare a afacerilor dintre cele două părţi este foarte promiţător. Mai mult, traficul de mărfuri prin Portul Constanţa, între România şi Serbia, a înregistrat creşteri semnificative din 2007 până acum, la fel şi numărul firmelor din Serbia prezente în Portul Constanţa. De asemenea, traficul de cereale se află, în ultimii ani, pe un trend ascendent, existând potenţial şi pentru dezvoltarea segmentului privind minereurile sau produsele petroliere. În relaţiile economice cu Serbia, unul dintre cele mai mari avantaje ale Portului Constanţa îl constituie faptul că este atât port maritim, cât şi port fluvial. Două linii regulate leagă săptămânal Portul Constanţa de Belgrad, Budapesta şi Pancevo. „Strategia noastră se bazează pe dezvoltarea continuă a investiţiilor în Portul Constanţa, pentru îmbunătăţirea performanţelor portului, astfel încât să răspundem favorabil nevoilor partenerilor noştri cu care colaborăm permanent şi pentru a obţine un parteneriat benefic pentru ambele părţi. Sunt convins că acest eveniment constituie un sprijin deosebit de important pentru ca partenerii noştri sârbi, şi nu numai, să cunoască potenţialul Portului Constanţa, să îşi crească cifra de afaceri, folosind avantajele acestuia", a mai adăugat Aurelian Andrei Popa, directorul general al CN APM Constanţa SA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii