A dat criza-n Arhiepiscopie
A dat criza-n ArhiepiscopieDacă anul trecut ziarele vuiau cum că Arhiepiscopia Tomisului este printre cele mai bogate din ţară, cu un profit pe 2010 de aproximativ 29 de milioane de lei, iată că 2012 nu aduce veşti la fel de bune.
Potrivit www.gandul.info, pierderile înregistrate de Arhiepiscopia lui ÎPS Teodosie sunt de 3,4 milioane de lei. Informaţia a fost confirmată şi de Călin Gavrilaş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Acesta a explicat că în 2010 acel profit fabulos a apărut din cauza unei erori. „În 2010, Arhiepiscopia, în urma unui proces, a intrat în posesia Palatului Arhiepiscopal şi a Catedralei. Contabilii, în loc să treacă aceste două clădiri la bunuri, le-au trecut la venituri", a explicat purtătorul de cuvânt. De asemenea, acesta a precizat că şi Arhiepiscopia Tomisului a fost lovită de criză: „Sunt nişte ani consecutivi de criză, nu s-au mai făcut donaţii ca în alţi ani, a scăzut până şi vânzarea de lumânări, dar şi a altor obiecte de cult. Criza se simte şi la nivelul bisericii".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp