Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:12 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost adoptată hotărârea de guvern privind procedurile de expropriere pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa" (DOCUMENT)

ro

21 Nov, 2024 17:53 448 Marime text






 
 Astăzi, 21 noiembrie 2024, în ședința de guvern  de joi, a fost adoptată  Hotărârea privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţii administrativ - teritoriale, situate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa". Este vorba despre Etapa 3, cu cele aflate pe raza unităţilor administrativ - teritoriale: Agigea şi Constanţa - judeţul Constanţa


Guvernul a aprobat o serie de măsuri necesare pentru ”Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța”: Etapa 3, în zona Agigea și Constanța, lucrare de interes național, conform Master Planului General de Transport și Master Planului Portului Constanța din 2016.
Modernizarea Portului Constanța, conform cerințelor europene de interoperabilitate, va sprijini transportul de marfă și pasageri și va contribui la dezvoltarea economică a regiunii.

Astfel, a fost aprobat amplasamentul obiectivului, declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe coridorul de expropriere, lista proprietarilor de imobile proprietate privată supuse exproprierii, precum și sumele aferente exproprierilor.



În acest sens, Executivul a aprobat acordarea de despăgubiri, în valoare de aproximativ 192.973 pentru un număr total de 5 imobile în suprafață totală de 1.939 mp. Fondurile necesare se alocă din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

În Etapa 3 a obiectivului, lucrările de modernizare includ:
•    Stația Agigea Sud - Transformare în stație feroviară, electrificarea intervalului Agigea Ecluză-Agigea Sud, eliminarea schimbării locomotivei.
•    Linia 813B - Modernizarea conexiunii între stația Agigea Ecluză și terminalul ferry-boat.
•    Terminalul Ferry-Boat Constanța - Reconfigurarea capetelor stației, introducerea a trei linii suplimentare, reducerea timpilor de manevră.
•    Centrul de Management al Traficului Feroviar (CMTF) - Construirea unui centru pentru optimizarea traficului feroviar.
Proiectul este gestionat de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R” - S.A. și face parte din strategia pe termen lung a companiei.

 
 
 
Citește și
Ședință de Guvern, 21 noiembrie 2024. Un proiect vizează Portul Constanța (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii