Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost emisă avertizare RO-ALERT într-o localitate din Vâlcea. Urșii au atacat animalele din mai multe gospodării

ro

13 Jun, 2022 19:38 1389 Marime text
Urs, foto: Pixabay Jandarmii vâlceni avertizează populaţia din comuna Sălăturcel să fie vigilentă, după ce trei zile consecutiv în localitate a fost semnalată prezenţa unor urşi care au atacat şi omorât mai multe bovine.




A fost emisă şi avertizare RO-ALERT

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, George Tacale, a precizat luni că pentru această localitate a fost emisă şi avertizare RO-ALERT, animalele sălbatice fiind văzute în apropierea unor gospodării din mai multe zone ale comunei.
 

"De vineri până astăzi, au fost primite trei apeluri prin intermediul 112, fiind semnalată prezenţa unor urşi în localitatea Sălătrucel, satele Şerbăneşti şi Păteşti. Jandarmii au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea animalelor sălbatice, care s-au comportat agresiv şi au lăsat pagube în gospodăriile în care au intrat. Sunt doi viţei şi o vacă pe care i-au omorât şi încă un viţel şi o vacă rănite, de vineri seara şi până duminică. Din fericire, nu au fost rănite persoane", a transmis reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea.





Ce zice Primarul din Sălătrucel, Vasile Ancuţa

Primarul din Sălătrucel, Vasile Ancuţa, a declarat că aceste atacuri nu sunt singulare, în ultima perioadă fiind înregistrate mai multe sesizări de la localnici care au avut pagube din cauza urşilor ce coboară din ce în ce mai des în satele de lângă pădure.

"Au fost şapte atacuri numai în ultima săptămână. Şi duminică seara, după ce a atacat şi omorât o vacă, un urs a fost văzut din nou prin altă zonă din comună. S-au luat măsuri, iar jandarmii, împreună cu cei de la Ocolul Silvic, patrulează în fiecare seară, însă problema este că sunt foarte mulţi urşi în zona noastră. Nu este un singur urs care atacă gospodăriile, ci cred că sunt mai mulţi. De aceea mâine (marţi, n.r.) vom înainta o adresă către Ministerul Mediului prin care să le cerem să ne ajute şi să aprobe relocarea urşilor din zonă. Trebuie făcut ceva cât mai repede pentru că altfel nu este exclus să ne întâlnim cu ursul pe stradă", a afirmat primarul din Sălătrucel.



Autorităţile locale recomandă populaţiei să anunţe imediat prin 112 prezenţa urşilor în zonele locuite şi să nu încerce să-i alunge, să-i hrănească ori să-i fotografieze sau filmeze.



Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii