A fost inaugurat Centrul de zi pentru copii cu autism (galerie foto)
A fost inaugurat Centrul de zi pentru copii cu autism (galerie foto)Mobilier adecvat vârstei şi nevoilor celor mici, personal calificat, săli speciale pentru terapie ocupaţională şi kinetoterapie, sau cabinet de logopedie # Acestea şi multe alte facilităţi vor putea schimba viaţa a 32 de copii bolnavi
Ieri, în prezenţa mai multor părinţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, s-a inaugurat Centrul de zi pentru copii cu autism. Acesta oferă servicii de recuperare pentru 32 de micuţi, cu vârste cuprinse între trei şi nouă ani. Totuşi, numărul copiilor care ar avea nevoie de îngrijire specială este mult mai mare. În evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC) se află un număr de 220 de minori diagnosticaţi cu tulburare din sfera spectrului autist, însă specialiştii susţin că numărul acestora ar fi mult mai mare.
Centrul de zi pentru copii cu autism a fost şi sfinţit, slujba fiind oficiată de trei preoţi. După acest moment, panglica a fost tăiată de preşedintele Consiliului Local, Nicuşor Constantinescu, senatorii Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga, precum şi de deputatul Matei Brătianu.
Nicuşor Constantinescu a reuşit să uimească audienţa datorită faptului că s-a dovedit chiar bine documentat despre problemele copiilor cu autism şi ale părinţilor acestora. Cu această ocazie a promis că centrul va fi extins, din cauza numărului mare de micuţi bolnavi din Constanţa.
„Această suferinţă nu are culoare politică", aşa şi-a încheiat Alexandru Mazăre discursul, după ce a precizat că deja a depus la Senat o iniţiativă legislativă pentru finanţarea corespunzătoare a instituţiilor care au grijă de copiii cu autism.
Directorul DGASPC Constanţa, Petre Dinică, a declarat că, pentru cheltuielile legate de înfiinţarea şi deschiderea centrului, Consiliul Judeţean Constanţa a alocat 600.000 mii lei, bani destinaţi pentru pregătirea personalului, dotări şi finanţarea acestuia până la sfârşitul anului.
Dotare şi personal specializat
Noul centru dispune de patru săli de clasă modulate prin corpuri de mobilier proiectat special pentru terapiile aplicate copiilor şi adaptat caracteristicilor fizice ale micuţilor, ergonomic şi funcţional. În plus, există o sală de kinetoterapie şi una de terapie ocupaţională, în care se dezvoltă şi se exersează aptitudinile de motricitate grosieră şi de motricitate fină, dotată cu echipamente specifice. Nu lipseşte nici cabinetul de logopedie, dotat cu mobilier şi echipamente necesare corectării tulburărilor de limbaj, precum şi o cameră senzorială, în care sunt stimulate simţurile copilului.
În Centrul de zi pentru copii cu autism lucrează şase psihologi, patru psihopedagogi, doi logopezi, doi kinetoterapeuţi şi patru educatori specializaţi.
În centru există patru grupe cu care se lucrează separat, în funcţie de necesităţi, şi anume 3 - 4 ani, 3 -6 ani, 5 - 6 ani şi 7 - 8 ani.
Toţi specialiştii din centru sunt formaţi pentru aplicarea unor tehnici şi metode care s-au dovedit eficace în terapia persoanelor cu autism.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- surmelis argentina pusa 17 Nov, 2009 16:00 FOARTE INTERESANT SI NECESAR ,dar ce face DGASPC pentru COPII care raman SINGURI IN CASA si nesupravegheati ??? NIMIC !!! DE CE ??? Dupa UN AN de insistente ,interventii pe toate caile posibile ,consider ca DGASPC-ul este un SERVICIU INEFICIENT SI PROST CONDUS. ART.314 din CODUL PENAL ,nici macar nu exista in cunostintele elementare ale unui director de DGASPC si nu numai. LEGEA NU ESTE RESPECTATA ,chiar de cei care ar fi trebuit s-o aplice si s-o protejeze si sunt secondati chiar de oamenii legii din POLITIA ROMANA, care ar fi trebuit sa urmareasca si sa sanctioneze abaterile de la respectarea legii ,dar se fac ca nu vad si nu aud nimic ,nici chiar cand sunt sesizati direct. DE CE ??? Se numeste CORUPTIE. In orasul HARSOVA de Constanta se doreste infiintarea unui CAMIN DE COPII SCOLARI in strada CARSIUM NR.34, unde se dorea infiintarea unui Centru de consiliere persoane abuzate (liberalii legionari) sau un Centru medico-social(psd-isti).Este in constructie un CENTRU DE ZI PENTRU COPIII PROVENITI DIN FAMILIILE SARACE dar care de aproape un an de zile se lucreaza la el si nu se mai finalizeaza. O ALTA IDEE TRASNITA A LIBERALILOR LEGIONARI care au cerut infiintarea acestui CENTRU pe marginea UNEI PRAPASTII DE PE MALUL DUNARII. Prima IDEE TRASNITA A LIBERALILOR LEGIONARI este constructia unei scoli si a unei sali de sport pe malul DUNARII. la o distanta de cel mult 20-30 m. Primarul TUDOR NADRAG , nu informeaza Serviciul Public de Asistenta Sociala ,in special cel care se ocupa cu protectia copilului asupra stadiului de lucru la aceasta cladire,dar in schimb se vaita ca nu are bani. Ar fi cazul sa rezolve problema ,la fel cum a rezolvat-o si pentru finalizarea lucrarilor de la GRADINITA din VAROS.