Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost majorat capitalul social al Pozitron Medical Investigation, firma care deţine clinica Pozimed din Constanţa

ro

23 Oct, 2019 00:00 2036 Marime text

În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor Pozitron Medical Investigation SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa. Precizăm ca Pozitron Medical Investigation SRL deţine clinica Pozimed de pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa.


Asociaţii Centrul Medical Unirea SRL, prin reprezentant Elena loniţă, în calitate de împuternicit, şi Șerban Alexandru Semeniuc, deţinând împreună 100% capitalul social al societăţii, au luat unele decizii importante. Astfel, s-a decis majorarea capitalului social al Pozimed cu suma de 4.543.330 lei, de Ia 1.771.000 euro şi 32.000 lei la 1.771.000 euro şi 4.575.330 lei, cu aport în numerar, prin emiterea de noi părţi sociale. Majorarea de capital social va fi efectuată cu aportul ambilor asociaţi, după cum urmează: Centrul Medical Unirea SRL va contribui Ia majorarea capitalului social cu aport în numerar de 4.543.190 lei, de Ia 1.771.000 euro şi 31.990 lei (reprezentând în total 7.902.210 lei) Ia 1.771.000 euro şi 4575.180 lei (reprezentând 12.445.400 lei); Şerban Alexandru Semeniuc va contribui Ia majorarea capitalului social cu aport în numerar de 140 lei, de la 10 lei la 150 lei.


Ca urmare a celor de mai sus, noua structură a capitalului social al Pozimed va fi: Centrul Medical Unirea SRL va deţine de 1.244.540 de părţi sociale cu o valoare nominală individuală de 10 lei şi o valoare nominală totală de 1.771.000 euro şi 4.575.180 lei, reprezentând 99,9988% din capitalul social al Pozimed, Șerban Alexandru Semeniuc va deţine 15 părţi sociale cu o valoare nominală individuală de 10 lei şi o valoare nominală totală de 150 lei, reprezentând 0,0012% din capitalul social al Pozimed.


Centrul Medical Unirea SRL, în datele Registrului Comerţului



Înfiinţată în anul 1991, firma Centrul Medical Unirea SRL are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 68.097.580 de lei, integral vărsat, este compus din 6.809.758 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Centrul Medical Unirea SRL este controlată de Royal Capital Investments SARL, cu sediul în Luxemburg. Persoane împuternicite ale firmei, care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală specializată, sunt: Fady Constantin Chreih, Strassberg Matthew David - preşedinte consiliu de administraţie, Hadi Rahimian, Georgescu Cornelia-Nirvana, Csanad Daniel, Copăescu Cătălin Andu, Olimpia Enache.


În anul fiscal 2015, compania cu 1.374 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 238.100.754 de lei şi un profit de 11.365.822 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 1.522 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 310.882.553 de lei şi un profit de 11.789.062 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 1.977 de salariaţi, cifră de afaceri de 381064468 lei şi o pierdere de 63.152.975 lei.



 

Povestea Pozitron Medical Investigation SRL



La momentul înfiinţării, societatea a fost fondată de Chiriac Mihaela Elvira, cu 99,69% din capitalul social, şi Botezatu Iuliana, cu 0,31 %, din capitalul social. Sediul social al societăţii a fost stabilit în Constanţa. În 2008, Chiriac Mihaela Elvira şi Botezatu Iuliana, asociate în Pozitron Medical Investigation SRL, au decis cesiunea de către asociatul Chiriac Mihaela Elvira a 3.180 părţi sociale şi cooptarea ca asociat a Talmage Overseas LTD, cu sediul social în Cipru, Nicosia, reprezentată legal prin Soula Charilaou.


În urma cesiunii, capitalul societăţii se împarte astfel: Chiriac Mihaela Elvira - 10 părţi sociale, reprezentând 0,31 % din capitalul social, Botezatu Iuliana - 10 părţi sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social, Talmage Overseas LTD - 3.180 părţi sociale, reprezentând 99,38% din capitalul social. Ulterior, în anul 2009, Chiriac Mihaela Elvira, Botezatu Iuliana şi Talmage Overseas LTD au decis cesiunea integrală a părţilor sociale deţinute de Chiriac Mihaela-Elvira către Talmage Overseas LTD. După cesiunea părţilor sociale şi retragerea din societate a asociatului Chiriac Mihaela Elvira, capitalul social al societăţii este deţinut astfel: asociatul Talmage Overseas LTD – 3.190 de părţi sociale, reprezentând 99,69% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părţi sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social.



În luna august 2009, asociaţii Botezatu Iuliana şi Talmage Overseas LTD, împreună cu asociatul cooptat Gherasim Mihaela Elvira, au hotărât cesiunea către asociatul Gherasim Mihaela Elvira de către asociatul Talmage Overseas LTD a 10 părţi sociale, reprezentând 0,31% din capitalul social al Pozitron Medical Investigation SRL. După cesiunea părţilor sociale, capitalul social al societăţii este deţinut astfel: asociatul Talmage Overseas Ltd - 3.180 de părţi sociale, reprezentând 99,38% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părţi sociale, adică 100 lei, reprezentând 0,31% din capitalul social; asociatul Gherasim Mihaela Elvira - 10 parţi sociale, reprezentând 0,31 % din capitalul social.


În anul 2010, asociaţii Botezatu Iuliana, Gherasim Mihaela Elvira şi Talmage Overseas LTD au hotărât majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 100.000 euro. După majorare, capitalul social al societăţii este deţinut astfel: Talmage Overseas LTD - 44.180 de părţi sociale, reprezentând 99,954% din capitalul social; asociatul Botezatu Iuliana - 10 părţi sociale, reprezentând 0,023% din capitalul social; Gherasim Mihaela Elvira - 10 părţi sociale, reprezentând 0,023 % din capitalul social.


În luna noiembrie 2010, asociaţii Botezatu Iuliana, Gherasim Mihaela Elvira şi Talmage Overseas LTD au hotărât cesiunea de către asociatul Botezatu Iuliana către asociatul Gherasim Mihaela Elvira a 10 părţi sociale, reprezentând 0,023% din capitalul social. După cesiune, capitalul social este deţinut astfel: Talmage Overseas LTD - 44.180 de părţi sociale, reprezentând 99,954% din capitalul social; Gherasim Mihaela Elvira - 20 de părţi sociale, reprezentând 0,046% din capitalul social.


Citeşte şi:


Centrul Pozimed, cumpărat de reţeaua Regina Maria Transferul părţilor sociale ale Pozitron Medical către Centrul Medical Unirea, publicat în Monitorul Oficial

Pozitron Medical Investigation SRL are doi asociaţi noi. Povestea societăţii care deţine clinica Pozimed din Constanţa


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii