Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost nuntă mare Cuscrul lui Nicu Gheară este un cunoscut om de afaceri din Constanţa. Cine este şi cu ce se ocupă (galerie foto)

ro

13 Oct, 2017 00:00 22253 Marime text
Cunoscutul om de afaceri Nicu Gheară a fost socru mare. Fiul său, Cristi, s-a căsătorit cu Ana-Gabriela, fiica unui important om de afaceri din judeţul Constanţa, cu afaceri în domeniul transportului rutier. Este vorba despre omul de afaceri constănţean Cristian Timotei Voiculescu, a cărui firmă îşi desfăşoară activitatea la Agigea.
 
Marele eveniment a avut loc în Austria, iar naşii celor doi au fost Raluca şi Walter Zenga. Pepe, Raluca Pastramă, Raluca Bădulescu, Anda Adam, Romică Ţociu, Cornel Palade, Marcel Pavel, Nadir şi Ciprian Marica au fost doar câteva dintre vedetele prezente la marele eveniment. Nunta nu a fost singurul moment special din familia Gheară. Nicu a devenit bunic şi şi-a botezat nepotul tot în Austria.

Asociat în trei firme

Potrivit Registrului Comerţului, Cristian Timotei Voiculescu deţine acţiuni în Emacris Anvelope SRL, Emacris Parts & Service SRL, Emacris Trans SRL.
 
Emacris Trans SRL a fost înfiinţată în anul 2003 şi are sediul social în Agigea. Capitalul social subscris, de 1.474.200 de lei, integral vărsat, este compus din 147.420 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Compania este deţinută de
Cristian Timotei Voiculescu, născut pe 3.02.1971, în Constanţa, şi Emanuel Voiculescu, născut pe 11.03.1978, în Constanţa, fiecare cu 50% din capitalul social. Cristian Timotei Voiculescu este administratorul, firmei care se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri.
 
În anul 2016, Emacris Trans SRL, reprezentată de Cristian Timotei Voiculescu, a primit acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa de a realiza proiectul „Construire hală şi şopron pentru garare tiruri“, propus a fi amplasat în comuna Agigea, strada Dimitrie Paciurea. „Proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului“, a decis APM Constanţa. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2016, societatea cu 41 de angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 16.269.007 lei şi un profit de 2.008.917 lei.
 
Emacris Anvelope SRL are sediul social în Agigea. Înfiinţată în 2016, firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este deţinută de Emanuel Voiculescu, născut pe 11.03.1978, în Constanţa, şi Cristian-Timotei Voiculescu, născut pe 3.02.1971, în Constanţa, fiecare cu 50% din capitalul social. Cristian-Timotei Voiculescu este administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule.
 
Înfiinţată în 2016, Emacris Parts & Service SRL are sediul social în Agigea. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Emanuel Voiculescu şi Cristian-Timotei Voiculescu sunt asociaţi, cu câte 50% din capitalul social, în firma care se ocupă de întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Administratorul societăţii este Emanuel Voiculescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bobocea ghe 21 Jan, 2020 09:25 la multi ani din partea lu gelu