A fost prezentat noul Drapel de luptă al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești. Decorații conferite. Ce s-a schimbat la drapel (galerie foto)
A fost prezentat noul Drapel de luptă al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești. Decorații conferite. Ce s-a
26 Jan, 2018 01:39
ZIUA de Constanta
5997
Marime text
La sediul Brigăzii 9 Mecanizată “Mărăşeşti” a avut loc, recent, o ceremonie militară în cadrul căreia comandantul unităţii, generalul de brigadă Dorin Toma, a prezentat întregului efectiv, noul Drapel de Luptă al unităţii.
Urmare a adoptării Legii nr. 146/2016, Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate prin readucerea Coroanei de Oţel a Regilor României pe capul acvilei din stemă.
Până în prezent, Drapelului de Luptă al Brigăzii 9 Mecanizată “Mărăşeşti” i s-au conferit următoarele decoraţii:
- Emblema de Onoare a Forţelor Terestre,
- Emblema de Onoare a Armatei României,
- Emblema de Onoare a Statului Major General
- Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler, cu însemn de pace.
Drapelul de luptă se acordă unităţilor militare prin Decret al preşedintelui României, la propunerea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii.
Foto: Facebook/MApN - Gabără Gheorghe

Potrivit Statului Major al Apărării, „Drapelul de luptă al unităţii este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare.
El evocă trecutul de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.”
Drapelul de luptă se acordă unităţilor militare prin Decret al preşedintelui României, la propunerea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii.
Foto: Facebook/MApN - Gabără Gheorghe
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii