Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:02 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A început sezonul navelor de croazieră fluvială. Când a ajuns prima navă de croazieră fluvială în Tulcea

ro

10 Apr, 2022 14:07 1966 Marime text
Navă de croazieră, sursa: ZIUA de Constanța
Primele nave de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest au ajuns, săptămâna aceasta, în Delta Dunării, războiul din Ucraina neinfluenţând deocamdată acostările în porturile tulcene.




Ce a declarat managerul celei mai importante societăţi de turism din România care operează navele de croazieră fluvială, Cătălin Buciu




Managerul celei mai importante societăţi de turism din România care operează navele de croazieră fluvială, Cătălin Buciu, a declarat pentru AGERPRES că anul acesta, în porturile dunărene din judeţul Tulcea, sunt programate circa 280 de acostări, după ce anul trecut în judeţ s-au înregistrat circa 130.

 

"Prima navă de croazieră fluvială a ajuns în Tulcea pe data de 5 aprilie, a avut la bord 55 de turişti din Danemarca şi Suedia. Astăzi (duminică - n.r.), la Mila 35, a acostat o navă cu 99 de turişti din Germania şi Danemarca. În trei zile, mai avem încă două acostări. Deocamdată, nu avem nicio acostare anulată din cauza războiului din Ucraina", a precizat Buciu.


El a mai spus că turiştii care ajung în Deltă fac excursii pe canale cu ambarcaţiuni de dimensiuni mici sau cu cele de 80 de locuri.

 

"Majoritatea turiştilor merg în excursii de patru ore cu ambarcaţiuni de 10 persoane. Dar avem şi nave cu o capacitate de 80 de locuri care stau la dispoziţia turiştilor străini pentru a vizita Delta", a menţionat managerul firmei de turism.



Potrivit acestuia, în anul în care a început criza sanitară, în 2020, în judeţ erau programate să se înregistreze circa 280 de acostări, însă din cauza restricţiilor numărul navelor care au ajuns în Deltă a fost de 20.



În anul precedent, 289 de nave de croazieră fluvială au ajuns în judeţ. Cele mai multe - 219 - au acostat în Portul Tulcea, iar cele mai puţine - 7 - au oprit în satul Crişan, din Delta Dunării. 



Sursa:Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii