A murit actrița Draga Olteanu Matei!
A murit actrița Draga Olteanu Matei!
18 Nov, 2020 07:23
ZIUA de Constanta
9930
Marime text
- Veste tristă în lumea teatrului!
- Îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la 87 de ani.
Actrița Draga Olteanu Matei a ajuns, pe 13 noiembrie, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului "Sfântul Spiridon", din Iași.
"Deși echipa medicală din spitalul Sf. Spiridon a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte", se arată într-o informare a spitalului, potrivit antena3.
Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei a avut un palmares foarte bogat. A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1956 iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa "Ziariștii" de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: "Coana Chirița" după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița - 1986 și Chirița la Iași 1987), "Gaițele" de Kiritescu (1977), "Căruța cu paie" de Mircea Ștefanescu, "Hagi Tudose" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Domnișoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, "Pisica în noaptea de Anul Nou" de D.R. Popescu, "Autorul e în sală" de Ion Baiesu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în "Crima pentru pământ", o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru, potrivit wikipedia.org.
A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic "Nea Marin miliardar".
După pensionarea sa din Teatrul Național (2007) s-a retras la Piatra Neamț unde a înființat compania teatrală Teatrul Vostru.
Actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României. După eveniment a fost urmat un dineu care a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate s-au aflat Tamara Buciuceanu și Stelian Tănase, președintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, și interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca și Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler.
Sursă foto: Wikipedia.org
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Mirela C. 18 Nov, 2020 10:56 Se duc, rand pe rand, marii actori si oameni de cultura. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!