A scăpat de cătuşele procurorilor Cristi Munteanu, fostul portar al „câinilor", a revenit la Constanţa
A scăpat de cătuşele procurorilor: Cristi Munteanu, fostul portar al „câinilor", a revenit la ConstanţaFostul portar al echipei de fotbal Dinamo, constănţeanul Cristi Munteanu, ridicat, în urmă cu două zile, de mascaţii bucureşteni, a revenit acasă, acesta fiind dus în Capitală doar pentru audieri. Un alt individ „vizitat", la Constanţa, de mascaţi a fost Constantin Cornel Niculoiu, de 33 de ani, care a fost reţinut de anchetatori şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În 2010, individul a fost depistat depăşind viteza legală, iar, pentru a scăpa de amendă, a făcut schimb de locuri cu un italian, pasager pe locul din dreapta faţă. Niculoiu avea permisul anulat. În prezent, Niculoiu este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la înşelăciune în formă continuată, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, conducere cu permisul anulat şi uz de fals. Ieri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a informat că, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a constituit un dosar penal în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 37 de persoane (dintre care trei angajaţi ai Registrului Auto Român, trei agenţi de poliţie şi un jandarm). Din primele cercetări, a rezultat faptul că un număr de 15 autoturisme (marca Audi, Mazda, BMW, Chrysler, Citroen, Opel, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Alfa Romeo, Nissan, Mitsubishi şi Dacia) ce fuseseră sustrase sau închiriate de la societăţi de profil din străinătate au fost introduse în mod fraudulos pe teritoriul României de către unii dintre învinuiţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp