Accident în Caracal Tânără rănită de un poliţist din Constanța, beat şi drogat la volan. Ce spune IPJ Constanța
Accident în Caracal: Tânără rănită de un poliţist din Constanța, beat şi drogat la volan. Ce spune IPJ
05 Sep, 2023 17:25
ZIUA de Constanta
2755
Marime text
La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 5:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier, transmite un comunicat din partea IPJ Olt.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a încheiat sursa citată.
Acesta ar face parte din Poliția Transporturi Constanța.
Oficial de la IPJ Constanța despre evenimentul rutier
Ca urmare a producerii unui accident de circulație, la data de 5 septembrie a.c., în municipiul Caracal, județul Olt, vă aducem la cunoștință următoarele:
În urma informării, de către Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost dispusă cercetarea disciplinară, cu privire la aspectele sesizate, față de persoana în cauză.
Citește și:
Surse. Accident în Caracal. Tânără rănită de un poliţist din Constanța care s-a urcat beat şi drogat la volan
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii