Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier mortal în județul Tulcea. Două autoturisme, implicate. O femeie a murit (galerie foto)

ro

25 Sep, 2021 10:15 5903 Marime text
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în județul Tulcea, între localitățile Topolog și Saraiu. 

Potrivit ISU Delta, Tulcea, Stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină pentru descarcerarea victimei unui accident rutier produs pe DN 22A între localitățile Topolog și Saraiu.

Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 07:35, iar pentru gestionarea situației de urgență, la locul solicitării s-au deplasat 8 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, două echipaje SAJ și elicopterul Smurd Constanța.

Din primele informații, în accident a fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane, dintre care una încarcerată.

„Salvatorii au acționat de urgență pentru extragerea unei femei, în vârstă de 54 ani, aceasta fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital cu multiple traumatisme. Unul dintre conducătorii auto a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, iar celălat a fost monitorizat la fața locului, refuzând transportul la spital.
Din nefericire, pentru a patra persoană găsită în stop cardio respirator, o femeie în vârstă de 49 de ani, după efectuarea manevrelor de resuscitare  a fost declarat decesul de către echipajul SAJ.
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor bateriei unuia din autoturisme“ - au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Sursa foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii