Accidente și incendii în acest final de săptămână la Constanța! Unde au intervenit salvatorii

26 Jun, 2023 10:04
ZIUA de Constanta
1148
Marime text
211 misiuni executate de pompierii militari constănțeni în weekend!
În perioada 24-25 iunie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 211 misiuni, cele mai multe dintre ele –170, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 16 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale., transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 4 accidente rutiere soldate cu 6 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 5 dintre ele fiind ulterior transportată la spital.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în 21 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții., a mai punctat sursa citată.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU ce poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Citește și: Ce spune ISU Dobrogea despre incendiul de la Petromidia (VIDEO)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii