Achiziții Constanța Sumă de peste 500.000 de lei pusă la bătaie de Nuclearelectrica Serv SRL. Ce vrea să cumpere (DOCUMENT)
Achiziții Constanța: Sumă de peste 500.000 de lei pusă la bătaie de Nuclearelectrica Serv SRL. Ce vrea să
03 Apr, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1380
Marime text
- Valoarea achiziției este estimată la suma de 556.900 de lei
Compania Nuclearelectrica Serv SRL a lansat un anunț de licitație, ce a fost publicat în SEAP în data de 2 aprilie 2024.
Nuclearelectrica Serv SRL vrea să atribuie un contract prin care să achiziționeze o mașină de măturat stradal.
Durata contractului este de trei luni.
Nuclearelectrica SERV S.R.L. are de dus la îndeplinire mai multe contracte de prestări servicii pentru care este necesară dotarea logistică cu mașină de măturat stradal în vederea operaționalizării și eficientizării activităților curente. Achiziția mașinii de măturat stradal este necesară pentru efectuarea în condiții de siguranță și eficiență, cu forță de muncă proprie și mijloace proprii, a activităților de întreținere și curățenie a spațiilor din zonele exterioare zonei protejate. De asemenea, prin achiziționarea mașinii de curățat stradal, se urmărește realizarea unui nivel de curățenie consistent pe o suprafața extinsă, reducerea efortului și a timpului necesar pentru măturatul manual. Mașina de măturat stradal este proiectată să poată îndepărta resturile și rezidurile, prevenind astfel accidentele, asigurându-se deplasarea în siguranță pentru pietoni și autovehicule. Cu ajutorul periilor rotative și a sistemului de aspirare, aceasta poate colecta frunzele de pe strazi, trotuare sau parcări. Acest utilaj poate fi adaptat și folosit și iarna pentru îndepărtarea zăpezii, îndepărtarea nisipului și sării după curățarea zăpezii. Mașina de măturat stradal poate curăța suprafețe mari într-un timp scurt, ceea ce este deosebit de util pentru arterele principale, parcări sau trotuare, iar în locurile precum colțuri, scări și zone înguste unde mașina de măturat nu poate ajunge se va interveni cu personal care va realiza măturatul manual.
Conform anunțului din SEAP, licitația va avea loc în ziua de 16 aprilie 2024, ora 15:00.
Valoarea achiziției este estimată la suma de 556.900 de lei.
Contractul va fi atribuit ofertantului care prezintă prețul cel mai scăzut.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Gioară Mihai-Laurențiu Director General; Costache Nicoleta Responsabil Proces; Iosif Mirabela-Ștefania Șef Serviciu Financiar Contabilitate; Omocea Adriana-Teodora Economist; Popescu Nicușor-Alin Responsabil Proces; Mușat Cosmin Dragoș Șef Șerviciu Achiziții; Dinu Daniela Nicoleta Expert Achiziții Publice; David Aurel Șef Departament Tehnic Operațional; Secu Ciprian-Mădălin Șef Departament Comercial.
Despre Nuclearelectrica Serv SRL
Conform termene.ro, platformă consultată miercuri, 3 aprilie 2024, firma funcționează din 17 decembrie 2021, are sediul în Cernavodă, județul Constanța și se ocupă cu servicii de furnizare și management a forței de muncă.
În 2022, Nuclearelectrica Serv SRL a înregistrat o cifră de afaceri de peste trei milioane de lei, o pierdere de peste un milion de lei și o medie de 40 de angajați.
Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA este asociatul firmei, cu un aport de 17.000.200 de lei.
Conform termene.ro, administratorii Nuclearelectrica Serv SRL sunt Raluca Dobre, Irina Ana – Smărăndița și Laurențiu Dan Tudor.
Despre Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA
Firma activează pe piața producției de energie electrică din 1998 și are sediul în București, sectorul 1.
Societatea este deținută de Statul Român prin Ministerul Energiei și de alți acționari persoane fizice și juridice.
Administratorii sunt: Dumitru Chirleșan, Cosmin Ghiță, Vasilica Grăjdan, Teodor Chirică Minodor, Elena Popescu și Dumitru – Remus Vulpescu.
Conform termene.ro, Nuclearelectrica SA a realizat în 2022 o cifră de afaceri de peste șase miliarde de lei, un profit de peste 2,5 miliarde de lei și a avut 2.221 de angajați.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații Constanța Nuclearelectrica Serv SRL a cumpărat o platformă pentru lucru la înălțime. Ce preț a achitat (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii