Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acționarii Administrației Porturilor Maritime, convocați în ședință. Se numește președintele Consiliului de Administrație

ro

13 May, 2022 00:00 1488 Marime text
  • Ședința AGA va avea loc la data de 7 iunie 2022, de la ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din București.
  • Informațiile au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
 
Acționarii Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța sunt convocați la o ședință ordinară a adunării generale a acționarilor, pentru a stabili, printre altele, viitorul președinte al Consiliului de Administrație.
 
Ședința AGA va avea loc la data de 7 iunie 2022, de la ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din București.
 
Informațiile au fost publicate în Monitorul Oficial al României, unde se arată, de asemenea, că se va lua act de încetarea mandatelor sau revocarea membrilor provizorii, dar și că vor fi numiți membrii provizorii în CA, pe o perioadă de patru luni, cu posibilitatea prelungirii până la șase luni.
 
Pe ordinea de zi se mai află și prelungirea duratei mandatelor membrilor provizorii, stabilirea indemnizației fixe brute lunare a membrilor provizorii, precum și aprobarea formei și conținutului contractului de mandat sau a actului adițional la contractul de mandat.
 
De asemenea, se va numi, totodată, și președintele Consiliului de Administrație al companiei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Constanța
Reparațiile la digul de sud din portul Midia au fost finalizate. Cât au costat lucrările

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii