Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:11 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acționarii Oil Terminal SA au votat menținerea structurii de garanții imobiliare. Detalii

ro

26 Nov, 2018 00:00 3049 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 29 din data de 29.10.2018 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății Oil Terminal SA.
 
Astfel, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor companiei Oil Terminal SA din data de 29.10.2018 a luat o hotărâre importantă. Cu votul acționarilor, reprezentând 61,04% din capitalul social și 100% drepturile de vot ale acționarilor prezenți/reprezentați, s-a aprobat menținerea structurii de garanții constituite aferente prelungirii până la data de 1.11.2020 a contractului de credit nr. 1403/27.11.2015 până la suma de 47.017.708 lei, reprezentând facilitate de emitere a scrisoare de garanție bancară pentru autorizație de antrepozit fiscal, constituită în favoarea Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) - ANAF. Structura de garanții este compusă din: ipotecă mobiliară asupra creanțelor cu Mol Romania Petroleum Products SRL, Kronospan Sebes SA, Vitol SA, Euronova Energies SA, Gazpromneft Marine Bunker Balkan București, Maddox SA Geneva. La aceasta se adaugă mijloacele fixe proprietate Oil Terminal SA, din care: teren în suprafață de 20.000 mp situat în Constanța, strada Caraiman nr. 2 (Depozit IV Sud Movila Sara), dezmembrat din lot în suprafață de 951.386,79 mp; rezervor capacitate 50.000 mc (R 37) situat în secția Platforms Sud, număr inventar 11223319; rezervor capacitate 50.000 mc (R 36) situat în secția Platforms Sud, număr inventar 11223318.
 
Cu votul acționarilor reprezentând 61,04% din capitalul social și 100% din drepturile de vot ale acționarilor prezenți/reprezentați, directorul general, directorul financiar și șeful biroului juridic litigii (sau înlocuitorii de drept ai acestora) au fost împuterniciți să reprezinte societatea în relațiile cu banca, notar public și să semneze în numele și pentru societate contractele de credit, contractele de garanție reala mobiliară și imobiliară, actele adiționale la acestea, precum și orice alte înscrisuri necesare în derularea relației contractuale cu banca pentru împrumuturile acordate.

Despre Oil Terminal SA Constanța

Compania ocupă o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea țițeiului, a produselor petroliere și petrochimice lichide și a altor produse și materii prime în vederea import/exportului și tranzitului. Unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei, Oil Terminal Constanța, a fost înființat în anul 1898, purtând numele de Steaua Româna și până în anul 1990 societatea a funcționat sub diverse nume. În anul 1990, în baza legii 31/1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1200/12.11.1990 a fost înființată SC Oil Terminal SA Constanța, forma de organizare fiind societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii