Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actiune pentru ajutorarea bolnavilor de SIDA

ro

13 Jun, 2006 00:00 1001 Marime text

# Asociatia Romana Anti SIDA, impreuna cu Global Outreach Fordham University din SUA deruleaza un program de reintegrare in societate a seropozitivilor * Prin acesta se doreste atragerea atentiei opiniei publice asupra problemelor sociale si spirituale pe care le genereaza virusul HIV

Asociatia Romana Anti SIDA a fost infiintata in anul 1992 si are ca scop stoparea virusului HIV prin dezvoltarea de programe educationale, de informare, precum si a serviciilor de asistenta pentru persoanele infectate. Aceasta organizatie nonguvernamentala, apolitica si umanitara deruleaza, incepand de ieri, o actiune in parteneriat cu Global Outreach Fordham University. In cadrul acesteia, 12 voluntari americani, impreuna cu 24 de bolnavi asistati si cu sase voluntari translatori, vor lua masa in oras, iar apoi vor derula actiuni recreative pe plaja. Ele includ jocuri si concursuri care au ca scop cresterea gradului de socializare si comunicare in randul adolescentilor seropozitivi si reintegrarea acestora in comunitate, precum si reducerea sentimentului de marginalizare cauzat in urma infectiei. Prin aceasta se mai doreste si atragerea atentiei opiniei publice asupra problemelor sociale si spirituale pe care le genereaza virusul HIV. Contextul social discriminator si stigmatizant determina izolarea adolescentilor afectati si cresterea vulnerabilitatii lor la boala. Un copil cu SIDA este, din pacate, tratat altfel, iar societatea nu uita sa ii aminteasca diferentele dintre el si ceilalti, aparand astfel atitudini de respingere, excludere si marginalizare. Toate aceste comportamente din partea celor din jur, duc la dezvoltarea unei gandiri negativiste, la un disconfort pe plan psihologic, la autoizolare si implicit la autoexcludere din viata sociala. Global Outreach este un program al Universitatii Fordham din SUA, care cauta sa diminueze distantele astfel create, el desfasurandu-se de 16 ani in intreaga lume. In acesta sunt implicati studenti, profesori si adolescenti ai respectivei universitati si ofera oportunitatea nu numai de a-i ajuta pe cei in nevoie, dar si de a valorifica potentialul celor care participa. Activitatile derulate sunt diverse si includ predarea limbii engleze pentru copii, consilierea tinerilor care traiesc pe strada, asistarea persoanelor seropozitive HIV, construirea de case pentru persoanele nevoiase sau lucrul in aziluri si camine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii