Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:11 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune pentru siguranța transportului rutier Ce au constatat polițiștii și ce sancțiuni au aplicat (galerie foto)

ro

16 Apr, 2020 11:30 1588 Marime text
Peste 9.300 de autovehicule au fost verificate de polițiști, timp de 2 zile, pe parcursul unei acțiuni pentru verificarea respectării legislației din domeniul transportului rutier de persoane.

Neregulile constatate au vizat, în principal, nerespectarea timpilor de condus și odihnă, încălcarea regulilor referitoare la transportul rutier de mărfuri și persoane, depășirea vitezei legale, conducerea sub influența alcoolului și lipsa I.T.P.

În perioada 13-14 aprilie 2020, polițiștii rutieri au acționat la nivel național pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane și menținerea siguranței traficului rutier.

Pe parcursul acțiunii, au fost verificate 9.344 de autovehicule, iar pentru neregulile constate au fost aplicate 892 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost constatate 48 de infracțiuni, dintre care 13 la regimul circulației.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 19 au fost pentru nerespectarea timpilor de condus și odihnă, 78 pentru încălcarea normelor referitoare la transportul rutier de mărfuri și persoane, 171 pentru depășirea vitezei legale, 15 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 32 pentru lipsa I.T.P., iar 577 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative.

De asemenea, pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 90 de permise de conducere și 95 de certificate de înmatriculare.

Sursa foto: Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii