Acţiune umanitară de Paşti Asociaţia „Oameni pentru Oameni - Sănătatea şi Familia", în ajutorul persoanelor nevoiaşe
Acţiune umanitară de Paşti: Asociaţia „Oameni pentru Oameni - Sănătatea şi Familia", în ajutorul persoanelorPotrivit Ninei Ştefan, fondatoarea asociaţiei, zilele acestea au fost distribuite pachete cu alimente şi produse tradiţionale de Paşti unui număr de 20 de familii. „Prioritatea asociaţiei sunt familiile cu mulţi copii şi persoanele vârstnice cu venituri reduse, cărora, prin bunăvoinţa sponsorilor noştri, care ne-au întins de fiecare dată o mână de ajutor pentru a face un bine acestor oameni, am reuşit să le oferim produse alimentare proaspete, astfel încât şi aceşti oameni să beneficieze de o masă creştinească de Sfintele Paşti. Avem mai multe astfel de cazuri în Eforie Sud, în Eforie Nord, unul în Valu lui Traian şi cinci în Constanţa", ne-a declarat preşedintele Asociaţiei „Oameni pentru Oameni - Sănătatea şi Familia". Persoanele aflate în evidenţa asociaţiei din Eforie au primit pachete cu alimente conţinând carne tocată şi cârnaţi proaspeţi, ulei, zahăr, paste făinoase, suc, un cofraj de ouă, trei cozonaci, dulciuri şi condimente. „Pe această cale vreau să le mulţumesc sponsorilor noştri, domnii Ion Lazăr, Stelică Nedelcu, Mircea Dobre, Cristian Mitea de la Selgros şi doamnei director economic de la Avicola Lumina - Miruna Lepădatu. Aceşti oameni care ne-au ajutat sunt sponsorii noştri onorifici, cărora noi le-am oferit la rândul nostru diplome pentru sprijinul acordat", a declarat Nina Ştefan.
Fondatoarea asociaţiei a precizat că şi anul acesta, în prima zi de Paşti, va duce mâncare tradiţională bătrânilor din Eforie aflaţi în evidenţa asociaţiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp