Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:49 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiunea națională „Importatorii 2019” Peste 5.700 de kilograme de articole pirotehnice, indisponibilizate

ro

25 Nov, 2019 10:11 1681 Marime text

În perioada 26 septembrie - 14 noiembrie 2019, Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a derulat acţiunea naţională „Importatorii 2019”.

A fost verificat astfel modul de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

Acțiunea a avut și scopul prevenirii și combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

În urma celor 440 de controale efectuate la persoane fizice și juridice autorizate/neautorizate să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii. Astfel, au fost verificate 283 de spații de depozitare și depozite autorizate de articole pirotehnice.

În urma acțiunii, au fost descoperite 35 de infracţiuni privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice şi a materiilor explozive, fiind cercetate penal 39 de persoane.

Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 41.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 5.761 de kilograme de articole pirotehnice de diferite clase şi categorii (toate provenind din săvârşirea de infracţiuni sau contravenții la regimul materiilor explozive).


Totodată, au fost retrase 5 autorizaţii de funcţionare de organele de profil pentru renunțare sau neprezentare la viză.

Exemple:

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au prins în flagrant delict o persoană din București, în timp ce vindea, fără a deține autorizație, de 24 cutii a câte 15 petarde fiecare.

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Dolj au prins în flagrant delict o persoană din municipiul Craiova, în timp ce deținea ilegal, în vederea comercializării prin intermediul internetului, aproape 15.000 de articole pirotehnice de tip petardă și 18 baterii de artificii, toate din categoria F2, interzise publicului larg.

În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, lit. (a) din Legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.


Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii