Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora

ro

15 Oct, 2023 11:46 803 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • În perioada 6 - 12 octombrie 2023, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preunivesitar.
 
În perioada 6 - 12 octombrie 2023, Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preunivesitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar, transmite un comunicat din partea Poliției Române.
 
Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2023-2024, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului Național Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.
 
Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor și cadrelor didactice, în perioada 6 - 12 octombrie 2023, la nivelul structurilor Poliției Române, 10.318 polițiști au acționat în dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării, la și de la cursuri, a elevilor.
 
În perioada de referință, au fost angrenați 7.970 de polițiști în activități de menținere a ordinii și siguranței publice în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
 
Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, au acționat 1.382 de polițiști care au asigurat intervenția la 99 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, dintre care 50 au fost sesizate de cetățeni prin SNUAU - 112.
 
De asemenea, au fost organizate 160 de acțiuni pe linia siguranței în școli, fiind derulate  2.493 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 1.305 unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 58.212 beneficiari.
 
Dintre acestea, având ca scop creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară, putem evidenția 907 ore de curs la care au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență.
 

Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 618 activități, precum și 846 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
 
De asemenea, au fost controlate 1.603 unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile HG nr. 301/2012 privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 333/2003 pentru paza bunurilor, valorilor, obiectelor și protecția persoanelor.
 
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale și constatate 3 infracțiuni, fiind adresate 14 informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.
 
În cadrul planului, au participat 1.015 polițiști la întâlnirile Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.
 
Totodată, au fost efectuate verificări ale unităților de alimentație publică situate în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 151 de informări către instituțiile cu atribuții specifice pentru remedierea neregurilor constatate.

 
Au fost organizate și desfășurate 645 de activități pentru verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice de către pietoni și conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul școlar.
 
În cadrul activităților derulate, au fost verificați 3.435 de conducători auto, dintre care 606 care asigură transportul școlar.
 
Totodată, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Educației s-a dispus continuarea activităților preventive având ca țintă elevii, dar și pentru informarea cadrelor didactice și a părinților/reprezentanților legali ai elevilor, prin intermediu Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în incinta unităților de învățământ preuniversitar, pe perioada septembrie - decembrie 2023, aferentă modulelor 1 și 2 ale Anului școlar 2023 - 2024.
 
Astfel, vor fi desfășurate activități de promovare a videoclipului realizat în baza Campaniei, ce cuprinde elemente sugestive atât din perspectiva portului fără drept de obiecte periculoase, cât și a consumului de droguri.
 
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2023 - 2024, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Zeci de percheziții efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni! Peste 130 de persoane, cercetate penal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii