Acțiuni ale polițiștilor constănțeni. Ce amenzi au aplicat oamenii legii în urma neregulilor constatate
Acțiuni ale polițiștilor constănțeni. Ce amenzi au aplicat oamenii legii în urma neregulilor constatate
21 Sep, 2022 16:02
ZIUA de Constanta
975
Marime text
La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii abaterilor la regimul rutier, precum și a faptelor antisociale.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.400 de lei, dintre care 9 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării prevederilor legale privind normele rutiere.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, dintre care 6 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere., transmite IPJ Constanța.
La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării prevederilor legale privind normele rutiere.
Potrivit sursei citate, în urma activităților, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.600 de lei, toate la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, a fost reținut un certificat de înmatriculare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii