Acțiuni ale polițiștilor constănțeni. Zeci de șoferi amendați și permise de conducere reținute
Acțiuni ale polițiștilor constănțeni. Zeci de șoferi amendați și permise de conducere reținute
28 Mar, 2022 15:07
ZIUA de Constanta
1030
Marime text
- Acțiuni ale polițiștilor constănțeni
La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale, Poliției stațiunii Eforie, Poliției orașului Techirghiol și cei ai Secțiilor 2 și 3 Rurale, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în orașul Techirghiol.
Potrivit IPJ Constanța, au fost legitimate aproximativ 120 persoane și au fost controlate peste 90 de autovehicule, precum și 15 unități comerciale.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre care 28 pentru abateri la regimul rutier și 17 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 3 permise de conducere. În activități au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, a mai transmis sursa citată.
La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate 90 de persoane și au fost verificate peste 40 de autovehicule.
Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, dintre care 12 pentru abateri la regimul rutier.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.
La data de 26 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale, Poliției orașului Cernavodă și cei ai Secției 6 Rurală, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în orașul Cernavodă.
Au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost controlate aproximativ 50 de autovehicule, precum și 28 de unități comerciale, a mai precizat IPJ Constanța.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei, dintre care 9 pentru abateri la regimul rutier, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 3 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială.
Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 1 permis de conducere și au retras 1 certificat de înmatriculare.
În activități au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii