Acţiuni ale poliţiştilor de imigrări în mai multe județe Peste 600 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere au fost soluționate
Acţiuni ale poliţiştilor de imigrări în mai multe județe: Peste 600 de cereri pentru prelungirea dreptului
30 Oct, 2023 16:17
ZIUA de Constanta
1006
Marime text
- Timp de două zile, poliţiştii de imigrări din municipiul Bucureşti şi cei din judeţele Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Sălaj, Tulcea și Timiș au desfăşurat mai multe acțiuni, pe raza de competenţă, scopul fiind reglementarea, prevenirea și combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.
Timp de două zile, poliţiştii de imigrări din municipiul Bucureşti şi cei din judeţele Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Sălaj, Tulcea și Timiș au desfăşurat mai multe acțiuni, pe raza de competenţă, scopul fiind reglementarea, prevenirea și combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Peste 600 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere și aproximativ 350 de cereri pentru obținerea avizului de angajare în muncă au fost soluționate, peste 30 de autovehicule au fost verificate, un străin a fost depistat cu ședere ilegală și o decizie de returnare a fost emisă, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General pentru Imigrări.
În perioada 28 - 29 octombrie 2023, poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor și cei din judeţele Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Sălaj, Tulcea și Timiș au desfăşurat, o serie de activităţi specifice pe raza de competenţă. S-a acționat pe două paliere: unul fiind partea de reglementarea șederii, iar celălalt de prevenire și combatere a situațiilor ilegale. Acțiunile au fost desfășurate atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu structuri cu atribuții în domeniu.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii de imigrări au soluționat 680 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere temporară și pe termen lung, dar și 346 de cereri pentru obținerea avizului de angajare în muncă.
Au fost verificate 33 de autovehicule de transport marfă și persoane, iar în urma controalelor nu au fost constatate nereguli pe linia migrației ilegale.
În perioada an a fost depistat un străin în ședere ilegală, pe numele acestuia fiind emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.
Exemple:
Acțiune a polițiștilor de imigrări din Botoșani în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani pentru menținerea unui climat de siguranță publică cu ocazia evenimentului public de sfințire a monumentului KHNACHKAR (Crucea de Piatră) din Botoșani
La data de 28 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Poliției Municipiului Botoșani – Serviciul Rutier au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestării caracter religios - Ceremonia de dezvelire și sfințire a monumentului Khnachkar (Crucea de piatră), amplasat în municipiul Botoșani.
La eveniment au fost prezenți E.S. Dl Sergey MINASYAN, ambasador al Ambasadei Republicii Armenia în România, domnul Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, precum și alte oficialități, dar și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Pe timpul desfășurării evenimentului nu au fost înregistrate evenimente negative.
Bărbat din Republica Moldova depistat cu ședere ilegală în Județul Dâmbovița
Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.
La data de 28 octombrie 2023, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat o acțiune, pe raza de competenţă, scopul fiind prevenirea și combaterea şederii ilegale a străinilor.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat un bărbat de 31 de ani, din Republica Moldova, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana în cauză a intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.
Ca urmare a celor constatate, pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 15 zile.
De asemenea, față de bărbat, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
Peste 30 de autovehicule de transport marfă și persoane verificate de polițiștii de imigrări din Gorj, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Gorj
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Gorj, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Gorj - Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Rutier au oprit în trafic pentru control 33 de autovehicule de transport marfă și persoane.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli pe linia migrației ilegale.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, a încheiat sursa citată.
Citește și:
IGI: Peste 100 de permise de ședere au fost emise de polițiștii de imigrări în ultimele 72 de ore
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii