Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

ro

03 May, 2024 11:52 619 Marime text
Sursă foto: IGPR
 
  • În perioada 15 - 25 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul piscicol.
     
În perioada 15 - 25 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au acționat pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul piscicol, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Astfel, au fost desfășurate 3 acțiuni și efectuate 32 de controale, 7 persoane fiind conduse la sediul poliției, pentru cercetări.
 
Totodată, au fost legitimate 41 de persoane, fiind verificate 28 de ambarcațiuni și 12 autoturisme. Au fost constatate 9 infracţiuni prevăzute de OUG 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.
 
De asemenea, au fost indisponibilizate peste 1.100 de kilograme de pește, din diferite specii, 253 de unelte de pescuit, două autoturisme, o ambarcațiune și un motor pentru ambarcațiune.
 
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 124.600 de lei.
 
Exemple:
 
1. La data de 16 aprilie 2024, în municipiul Tulcea, pe strada Grigore Antipa, în zona Tulco, județ Tulcea, polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au oprit pentru control un autoturism, condus o femeie. 

 
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, persoana aflată la volanul autoutilitarei, deținea și transporta fără documente legale de proveniență 65 de kilograme de pește proaspăt din specia scrumbie.
 
Autoturismul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor.
 
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale.
 

2. La data de 17 aprilie 2024, în jurul orei 00:30, pe Dunăre - brațul Chilia, km 116-115, în dreptul localității Pătlăgeanca, județul Tulcea, polițiștii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării”, au depistat doi bărbați, într-o ambarcațiune de tip lotcă din fibră de sticlă, echipată cu motor, care pescuiau în derivă cu o setcă pentru scrumbie, la momentul flagrantului delict, având capturat 10 kilograme de pește proaspăt, din specia scrumbie.
 
De asemenea, ambarcațiunea nu deținea licență pentru activitatea de pescuit comercial, iar persoanele în cauză nu aveau autorizație pentru activitatea de pescuit comercial.
 
Ambarcațiunea, motorul, rezervorul și unealta de pescuit au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
 
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit pentru nave şi ambarcaţiuni și de pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale.
 
3. La data 24 aprilie 2024, ora 13:35, pe drumul DN 22A, în apropierea localității Cataloi, județ Tulcea, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” au oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în București, condus de către un bărbat. 
 
În urma controlului autoturismului în cauză, în portbagaj, au fost descoperiți 6 saci din rafie, ce conțineau 130 de kilograme de pește, din specia scrumbie.
 
Autoturismul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor.
 
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
 
4. La data de 24 aprilie 2024, pe brațul Babina al Dunării, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au identificat un pescar comercial, la scurt timp după ce a încheiat activitatea de pescuit.
 
În urma controlului s-a constatat faptul că, acesta a încălcat condițiile din autorizația de pescuit comercial privind descărcarea și înregistrarea cantităților de pește capturate în ziua respectivă, fiind descoperită cantitatea totală de 246 de kilograme de pește, din specia scrumbie.
 
Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă de 3.600 de lei și a fost luată măsura confiscării a celor 246 de kilograme de pește, din specia scrumbie, aceasta fiind predată la o unitate de profil, spre valorificare.
 
Totodată, au fost eliberate în mediul marin 32 de exemplare de sturiori din speciile morun, păstrugă și nisetru, în stare vie, capturate în plase de pescuit amplasate ilegal, a încheiat sursa citată.


Citește și:
INFOTRAFIC: Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii