Acțiuni ale polițiștilor tulceni. Au reținut 91 de permise de conducere
Acțiuni ale polițiștilor tulceni. Au reținut 91 de permise de conducere
31 May, 2021 14:45
ZIUA de Constanta
1466
Marime text
- În perioada 24-30 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea, au acționat în vederea asigurării unui grad corespunzător al disciplinei rutiere.
În acest sens, atât polițiștii rutieri, cât și polițiștii structurilor de ordine publică care au calitatea de polițiști rutieri, au executat activități specifice, în vederea combaterii nerespectării regimului legal de viteză și impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 873 de sancțiuni contravenționale (atât conducătorilor auto, cât și pietonilor, bicicliștilor și căruțașilor), au reținut 91 de permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au întocmit șapte dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,Conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere”, ,,Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Vă facem cunoscut faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în vederea asigurării și menținerii unui climat corespunzător regimului rutier, transmit polițiștii.
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii