Acţiuni cu efective mărite ale poliţiştilor rutieri din judeţul Olt (FOTO)
Acţiuni cu efective mărite ale poliţiştilor rutieri din judeţul Olt (FOTO)
15 Oct, 2023 13:46
ZIUA de Constanta
880
Marime text
- În perioada 14 - 15 octombrie 2023, în intervalul orar 18:00 - 2:00, polițiștii olteni au organizat acțiunii cu efective mărite, pe drumurile publice din municipiul Caracal și comunele din sudul județului Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunilor organizate de către Serviciul Rutier Olt, au fost angrenați 18 polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.
Astfel, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, polițiștii rutieri au efectuat peste 500 de testări.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14.000 de lei.
Dintre acestea, 6 au fost aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar 23 pentru alte abateri la regimul rutier.
Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, 7 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 4 infracțiuni la regimul rutier.
În cadrul activităților, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Județean 642, din comuna Rusănești, un tractor agricol condus de către un bărbat de 59 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător pentru categoria din care face parte vehicul, iar acesta este neînmatriculat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Ulterior, în jurul orei 20:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din comuna Rusănești, un autoturism condus de un bărbat de 48 ani, din localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Acțiuni ale polițiștilor din Constanţa. Constatările acestora
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii