Acțiuni de verificare la Spitalul Județean Constanța. Ce măsuri s-au dispus
Acțiuni de verificare la Spitalul Județean Constanța. Ce măsuri s-au dispus- Controlul a fost efectuat în data de 11 decembrie 2020 și a avut în vedere circuitele prevăzute pentru transportul persoanelor decedate din toate secțiile spitalului către morgă și verificarea condițiilor de deținere.
Controlul a fost efectuat în data de 11 decembrie 2020 și a avut în vedere circuitele prevăzute pentru transportul persoanelor decedate din toate secțiile spitalului către morgă și verificarea condițiilor de deținere.
Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost dispuse următoarele măsuri:
- Amenajarea unui spațiu împrejmuit, în zona celor două containere frigorifice de păstrare, în vederea facilitării identificării și predării către aparținători a persoanelor decedate.
- Clarificarea în regim de urgență a situației persoanelor decedate fără aparținător sau neidentificate, aflate în custodia spitalului, precum și luarea măsurilor care se impun în acest caz.
- Desemnarea unei persoane ce va avea ca atribuții consilierea aparținătorilor și coordonarea procedurii de depunere a documentelor și ridicarea persoanelor decedate de către aparținători, în cadrul Compartimentului Prosectură.
Comisia Mixtă de Control a trimis către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța raportul de control, în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse în cadrul acestuia.
“Ne dorim o comunicare cât mai eficientă între aparținători și personalul de specialitate. Acest aspect este necesar pentru a veni în sprijinul aparținătorilor persoanelor decedate, în vederea ușurării procedurilor de încredințare a defuncților către aceștia.
De asemenea, vom urmări implementarea măsurilor dispuse și vom analiza efectele lor, iar în cazul în care situația o va impune, analizăm posibilitatea achiziționării unui container frigorific modular, în condițiile legii” – a declarat Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Tags: Mihai Lupu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp