Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:37 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitate polițiștilor locali din Constanța, în perioada 16 - 22 septembrie 2024

ro

23 Sep, 2024 12:14 408 Marime text


Mașini, Sursa foto: Primăria Constanța
 
 
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza municipiului, în perioada 16 septembrie - 22 septembrie2024,  conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale.

Scopul a fost verificarea și asigurarea respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulația pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a altor activități comerciale. Cu această ocazie, au fost aplicate un total de 886 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 542.115 lei.
 
Primăria Municipiului Constanța amintește  câteva dintre activitățile desfășurate:
  • 309 sesizări scrise/telefonice soluționate, venite din partea cetățenilor și a altor instituții. 
  • 7 sancțiuni contravenționale aplicate pentru comerțul ambulant în zona UAT Constanța. 
  •  2 autovehicule confiscate pentru abandonarea de deșeuri în zona UAT Constanța, împreună cu 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.000 lei. 
  •  2 organizări de șantier verificate și aplicarea a 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației în domeniul disciplinei în construcții. 
  •  27 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care apelau la mila publicului. 
  • 48 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care călătoreau fără titlu valabil în mijloacele de transport în comun. 
  • 99 comunicări emise în vederea sancționării, conform prevederilor OUG nr. 195/2002. 
  •  29 sancțiuni contravenționale aplicate pentru ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap. 
  •  351 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de circulație rutieră, iar 45 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public.

Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră. Vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241 484 205, 0341 922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro, transmis Primăria Constanța


Citește și:
Parcarea de la Sala Sporturilor va fi blocată. Vezi motivul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii