Activități educative în școli desfășurate de polițiștii din Constanța și Năvodari
Activități educative în școli desfășurate de polițiștii din Constanța și Năvodari
21 Jan, 2025 21:12
ZIUA de Constanta
345
Marime text
- Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică, alături de cei ai Poliției Orașului Năvodari, au desfășurat activități educative în unitățile de învățământ din Constanța și Năvodari.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică, alături de cei ai Poliției Orașului Năvodari, au desfășurat activități educative în unitățile de învățământ din Constanța și Năvodari, cu scopul de a preveni bullying-ul, violența școlară, riscurile asociate consumului de alcool și substanțelor psihoactive, și de a promova respectarea normelor de circulație, în cadrul unor campanii menite să crească responsabilitatea socială a elevilor.
În plus, polițiștii le-au explicat elevilor, prin exemple concrete, responsabilitățile legale pe care le au ca pietoni, pentru a preveni accidentele.
Acțiunile fac parte din campaniile „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, „Scuzele nu schimbă realitatea” și din Programul Național de Prevenire a Victimizării Minorilor, având scopul de a-i conștientiza pe copii despre importanța exemplului personal în contextul social și școlar.
Citește și:
Acțiuni ale poliției în Constanța și Cogealac. Iată câte amenzi au fost aplicate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii