Actorul Vasile Cojocaru a fost inmormantat (galerie foto)

25 Jan, 2010 02:48
ZIUA de Constanta
2988
Marime text
După
slujba oficiată de IPS Teodosie, cortegiul funerar a plecat spre
Cimitirul Municipal, acolo unde acum, actorul îşi doarme somnul de veci.
Trupul neînsufleţit al actorului Vasile Cojocaru a fost depus joi, la Catedrala Episcopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar vineri, de la ora 10.00 până la 18.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski. Apoi, pe motiv că la teatru sunt foarte multe repetiţii care trebuie să aibă loc, a fost readus la Catedrală. În cele trei zile, sute de persoane s-au perindat pe la sicriul regretatului actor pentru a-şi lua rămas bun. Şi sâmbătă, peste o sută de persoane au fost alături de familia îndoliată, în rândul lor fiind actori, colegi de la Universitatea Ovidius, acolo unde a fost profesor, mulţi studenţi, însă şi simpli constănţeni care i-au apreciat munca. Printre aceste persoane s-a numărat şi Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, actorii Diana Cheregi şi Lucian Iancu, Clara Ghiuvelechian sau Daniela Manolache, de la Teatrul de Stat şi Teatrul pentru Copii şi Tineret, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale din Constanţa. Totuşi, numărul lor nu a fost unul impresionant. Poate că gerul de afară a fost motivul, sau cel puţin aşa au vrut să creadă unii dintre cei prezenţi sâmbătă, la Catedrală.
Slujba de înmormântare, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a început la 13.00, şi a ţinut peste o oră şi jumătate. Actorul Radu Niculescu a rostit câteva cuvinte, la finalul slujbei, iar apoi IPS Teodosie, care a amintit tuturor paşii importanţi din viaţa actorului, scriitorului şi profesorului Vasile Cojocaru, precum şi pasiunea, iubirea pentru teatru şi învăţăceii săi. Cortegiul funerar a plecat apoi spre Cimitirul Municipal, unde Vasile Cojocaru a fost înmormântat.
Actorul s-a stins din viaţă miercuri, în jurul orei 9.00, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde urma să aibă lecţii de actorie cu studenţii Facultăţii de Arte de la Universitatea Ovidius. I s-a făcut însă rău şi chiar dacă un echipaj SMURD a ajuns acolo în câteva minute, nu l-au mai putut salva. Vasile Cojocaru împlinise 60 de ani pe 17 ianuarie. În cei peste 30 de ani de carieră a realizat aproximativ 50 de personaje, însă cei care l-au cunoscut spun că îl aşteptau şi alte roluri mari. A fost de asemenea membru al UNITER şi membru al Uniunii Scriitorilor - Filiala Dobrogea.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii