Adminstratori schimbați la Chimpex SA
Adminstratori schimbați la Chimpex SA
10 Jun, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3518
Marime text
• La discuții au participat acționarul majoritar Ameropa DG Holding AG din Elveția, dar și cetățeanul elvețian Andrew Henry Zivy, ce deține 0,000009% din Chimpex SA.
• S-a decis reducerea numărului de administratori la acei administratori rămași, respectiv William Yves Marie Dujardin, Sophie Cecile Martin și Mihai Daniel Aniței.
Schimbări la compania portuară Chimpex SA, din Portul Constanța!
Acționarii au decis reducerea numărului de administratori la trei. Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 17 martie 2021, fiind recent publicată în Monitorul Oficial al României.
Astfel, se arată în documentul oficial că la discuții au participat acționarul majoritar Ameropa DG Holding AG din Elveția (ce deține 99,999991%), dar și cetățeanul elvețian Andrew Henry Zivy, ce deține 0,000009%.
La articolul 1 al hotărârii se arată că s-a decis încetarea mandatului de administrator al cetățeanului danez Christian Pagaard Junker, începând cu data de 17.03.2021, urmând ca pronunțarea asupra gestiunii sale de administrator să se efectueze cu ocazia aprobării situațiilor financiare ale societății pentru exercițiul financiar 2020 și 2021.
La articolul 2, se arată că acționarii au decis încetarea mandatului de administrator al cetățeanului Andrew Henry Zivy, începând cu data de 17 martie 2021, urmând ca pronunțarea asupra gestiunii sale de administrator să se efectueze cu ocazia aprobării situațiilor financiare ale societății pentru exercițiul financiar 2020 și 2021.
De asemenea, s-a decis reducerea numărului de administratori la acei administratori rămași, anume cetățeanul francez William Yves Marie Dujardin – președinte al Consiliului de Administrație, cetățeanul francez Sophie Cecile Martin, în calitate de membru și, respectiv, Mihai Daniel Aniței, tot în calitate de membru.
Acționarii au decis încetarea mandatului auditorului KPMG Audit SRL, după ce mandatul său a expirat în octombrie 2020, dar și prelungirea punctului de lucru din Constanța, Incinta Port Dana 85, până în data de 31 decembrie 2024, în baza contractului încheiat cu Administrația Portului.
Estera Duru a fost împuternicită să ducă la îndeplinire formalitățile în legătură cu deciziile luate de acționari.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un nou președinte al Consiliului de Administrație al Chimpex SA. Ce alte schimbări s-au făcut
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii