Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Adopţia internaţională, încă un drept retezat românilor
Adopţia internaţională, încă un drept retezat românilor
27 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2842
Marime text
2842
Marime text
Procedura adopţiei în România este destul de anevoioasă, implică timp, multe documente, evaluări sociale şi psihologice, dar mai ales foarte multă răbdare. Parcurgerea tuturor procedurilor, inclusiv cele de post-adopţie, durează chiar şi ani întregi, iar în unele cazuri, copiii rămân în centrele de plasament, în ciuda eforturilor familiei adoptatoare de a-i lua acasă pentru că, înainte ca un copil să fie dat spre adopţie, se consultă până şi rudele de gradul 4. Alteori, copiii sănătoşi sunt trecuţi în acte ca fiind bolnavi, iar majoritatea românilor îşi doresc, conform sondajelor, copii fără dizabilităţi, de preferat să nu fie de etnie romă şi să aibă până în trei ani.Adopţiile internaţionale au fost stopate, fiind facilitaţi doar românii cu domiciliul în străinătate, care vor putea adopta copii din ţară şi, astfel, s-a dus şansa copiilor în aşteptare (waiting children), aşa cum sunt numiţi toţi cei din categoria defavorizată, de care vă spuneam mai sus.
În străinătate, lucrurile stau altcumva. Acolo nu trebuie să fii steril sau căsătorit ca să-ţi doreşti şi să poţi adopta pe cineva. Nici copilul adoptat nu trebuie să fie neapărat blond cu ochii albaştri, sănătos sau nou-născut.
În vreme ce în ţara noastră copiii cu sindromul Down sunt consideraţi un eşec şi deseori sunt abandonaţi la naştere, străinii adoptă copii cu dizabilităţi din toate colţurile lumii. Mai puţin din România, fireşte, din cauza legii gândite şi răs(z)gândite de minţi luminate care au decis că locul acestor copii e în spatele unor gratii de fier, ale patului în care sunt condamnaţi să-şi trăiască zilele.
După scandalul cu orfelinatul groazei din Sighetul Marmaţiei, din anii '90, copiii au fost ţinuţi în condiţii mult mai bune, umane, ar zice mulţi. S-au construit centre de plasament şi casa de tip familial, centre special amenajate pentru copiii cu dizabilităţi severe, în care însă aceştia sunt adesea doar ţinuţi în viaţă.
Conform unui studiu, Bucharest Early Intervention Project (BEIP), început în anul 2000 de trei cercetători americani, care analizează efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor prin comparaţie cu copii care nu au fost instituţionalizaţi sau care au fost plasaţi în asistenţă maternală, copiii instituţionalizaţi de la vârste foarte mici au în perioada adolescenţei probleme de ataşament, un IQ mai mic, agresivitate mai mare şi dezvoltă probleme psihiatrice. Charles Nelson, profesor al Universităţii Harvard, a explicat că soluţia este ca ei să fie scoşi din instituţii şi să meargă în familie.
De ce şi-ar dori cineva un copil de pe lista de aşteptare?
Pe lista de aşteptare sunt trecuţi aşa-numiţii waiting children, din care fac parte copiii trecuţi de cinci ani şi cei cu dizabilităţi. De multe ori însă, aceste dizabilităţi pot însemna astm bronşic sau o malformaţie congenitală de tipul buză de iepure (Cheiloschizis), ce poate fi corectată uşor prin intervenţie chirurgicală.Alteori, depinde foarte mult de motivul pentru care vrei să adopţi un copil şi de aşteptările pe care le ai. Acest lucru îmi aminteşte de mamele care, neîmplinite profesional sau sentimental, încearcă să-şi trăiască visul prin copii, obligându-i să-şi aleagă o profesie nepotrivită sau un partener de viaţă ales de ele. Sau de cele care arată carnetul de note tuturor vecinilor, umflându-se în pene cu calificativele puse de doamne învăţătoare şi reproşând copilului orice notă sub 8. Nu ne putem clădi fericirea pe munca sau pe calităţile admise de societate ale copilului nostru, dar, pentru a înţelege asta, românii au un drum lung de parcurs şi mentalităţi de schimbat.
Reece’s Rainbow este, în America, una dintre agenţiile de adopţie care militează pentru drepturile copiilor cu sindrom Down, în special, şi pentru cei cu dizabiliţăţi, în general. Agenţia ajută familiile adoptatoare în procesul adopţiei şi prin strângerea de fonduri, pentru a reduce costurile. Dacă nu vrei să înfiezi un copil dintre cei listaţi pe site-ul agenţiei, poţi ajuta prin donaţii sau distribuind link-ul pentru a afla şi alţii.
Personalităţi cu dizabilităţi
Madeleine Stuart, un model australian în vârstă de 18 ani, n-a lăsat sindromul Down, de care suferă, să-i stea în cale şi a devenit un model de succes, ea defilând chiar pe scenă la NY Fashion Week.Un alt exemplu e Pablo Pineada, prima persoană cu sindrom Down care a obţinut o diplomă universitară şi care lucrează, de asemenea, ca actor, unul de succes, de altfel.
Karen Gaffney, înotătoare medaliată la Jocurile Olimpice ale persoanelor cu dizabilităţi, a fost prima persoană cu sindrom Down care a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Portland, pentru munca ei destinată atragerii interesului public asupra abilităţilor persoanelor cu SD prin fundaţia care îi poartă numele.
La vârsta de nouă ani, Marla Runyan a orbit, însă acest lucru n-a împiedicat-o să practice atletismul. A devenit de trei ori campioană naţională la 5.000 de metri femei, a câştigat patru medalii de aur la Jocurile Paralimpice de vară şi în 2000 a devenit prima persoană cu handicap care a participat la Olimpiada din Sydney.
În anul 1796, Beethoven a început să-şi piardă auzul, şi, în ciuda acestui handicap, a creat unele dintre cele mai minunate compoziţii muzicale din istoria muzicii clasice.
Stephen Hawking, complet imobilizat şi fără voce, este un fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani.
Exemplele sunt multe şi, deşi scepticii vor spune că sunt doar excepţii, faptul că fiecare din noi are ceva bun şi că acel ceva poate fi dezvoltat şi adus până la cele mai înalte stadii, e un argument în plus în decizia de a înfia copilul care nu e perfect în ochii societăţii, dar care are nevoie de o familie pentru a-şi dezvolta potenţialul.
Autor: Oana Cătănoiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
