Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu i-a prelungit lui Acatrinei mandatul de director economic interimar. Va încasa o indemnizaţie de invidiat!
Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu i-a prelungit lui Acatrinei mandatul de director economic
05 Jul, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4166
Marime text
Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu a adoptat în şedinţa din 17.05.2019 hotărârea 11, în conformitate cu prevederile legale, respectiv HG nr. 523/1998 privind înfiinţarea SN Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial şi vizează desemnarea cu unanimitate de voturi a lui Horia-Mihail Acatrinei în funcţia de director economic provizoriu al societăţii, începând cu data de 4.06.2019.
Membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional de la Mihail Kogălniceanu au stabilit că durata mandatului lui Acatrinei este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, în conformitate cu prevederile art. 642 alin. 1, din OUG nr. 109/2011, actualizată, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. CA-ul Aeroportului a decis şi remuneraţia lunară a lui Horia-Mihail Acatrinei, în cuantum de 23.932 lei pe lună.
Acatrinei are din 2014 funcţia de director economic. Iniţial, acesta a câştigat concursul organizat prin legea guvernanţei corporatiste. Mandatul său s-a încheiat în decembrie 2018, fiind reînvestit director economic provizoriu anul trecut, prin decizia vechiului Consiliu de Administraţie al Aeroportului. În luna mai a acestui an, procedura s-a repetat.
Acatrinei, originar din Bucureşti, deţine o treime dintr-un teren de 2.526 mp în Ilfov, un apartament în capitală şi un autoturism. Înainte de a lucra la Aeroport, Acatrinei a lucrat în perioada iunie 2013 - 2014 în Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de consilier personal pentru Ministerul Bugetului, condus la acea vreme de Liviu Voinea.
Cine sunt membrii CA-ului AIMK?
Mirela Florenţa Matichescu este administratorul public al judeţului Constanţa, fost consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa şi o femeie cu foarte multe businessuri în industria de hospitality. Panait Nicolae Roşu este consilier personal al preşedintelui CJC, Horia Marius Ţuţuianu, şi preşedinte al organizaţiei tineretului social-democrat de la Constanţa. Elena Vlad a fost mandatarul financiar al PSD Constanţa la alegerile locale şi parlamentare din 2016, ulterior, a fost numită preşedinte al CA-ului de la Tarom. Vlad a mai făcut parte în trecut şi din CA-ul Confort Urban SRL, societatea Consiliului Local Constanţa, iar la începutul anilor 2000 a fost consilier juridic la Camera Deputaţilor.
Silviu-Mihai Marcoşanu este asociat şi administrator în Geomarco Construct SRL, cu un capital social subscris de 34.800 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale. De asemenea, numele lui Silviu-Mihai Marcoşanu mai apare în calitate de asociat şi în firmele 248 Delivery Home SRL, Ligimar Services SRL şi Pantheon Turism SRL, toate funcţionând în judeţul Constanţa. Tot el figurează şi în societăţile Construcţii, Lucrări Speciale şi Montaj SA, care a dat faliment, dar şi Joci şi Câştigi - Pariuri Sportive SRL, lichidată. Geomarco Construct SRL are la activ mai multe contracte cu statul. Silviu-Mihai Marcoşanu a fost administrator şi al hotelului Bavaria Blu din staţiunea Mamaia.
George Teşeleanu este om de afaceri şi soţul Cristinei Dumitrache, deputat PSD de Constanţa, la al treilea mandat. Mirel Ionuţ Şerbănescu ocupă funcţia de director adjunct al RAJA, iar Voicu Cheţa este un avocat din Bucureşti, pe care îl regăsim în toate CA-urile societăţilor în care este acţionar Ministerul Transporturilor.
Citeşte şi:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii