Afacerea lui Bolboceanu o ia la vale Fosta firmă a lui Giurgiucanu, executată de Fisc (galerie foto + documente)
Afacerea lui Bolboceanu o ia la vale: Fosta firmă a lui Giurgiucanu, executată de Fisc (galerie foto + documente)


Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a scos la licitaţie o clădire aparţinând firmei Corsa Company.
Prin societatea menţionată au trecut, de-a lungul vremii, afacerişti
cu renume, cum ar fi Georgică Giurgiucanu, inculpat
în dosarul retrocedărilor, sau Geo Iulian Bolboceanu. Acum, AFP
Constanţa a scos la licitaţie imobilul spaţiu comercial, cu suprafaţă
utilă de 231,06 mp, subsol în suprafaţă de 216 mp şi teren în suprafaţă
indiviză de 198,60 mp, situat pe bd. Ferdinand nr. 36. Creditorii sunt
Credit Europe Bank, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri
ale Bugetului Local, Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, BEJ
Malciu Aurel pentru
SC Industrializarea Laptelui SA şi BEJ Bogdan Ionică. Pe bd Ferdinand
nr. 36 este chiar sediul Corsa Company. La acest moment, în societate
sunt implicaţi Adriana Bolboceanu şi Binali Trakci. Însă, povestea
societăţii, înfiinţată în 1996, este mult mai complexă. În 2005, spre
exemplu, asociaţi erau Tarakci şi Geo Iulian Bolboceanu. În 2006, îl
cooptează pe Georgică Giurgiucanu, menţionat în rechizitoriul DNA
referitor la retrocedări la capitolul mandatari, alături de Dragoş Emil
Săvulescu şi Răzvan
Mircea Tudorache, „în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de
complicitate sau instigare la infracţiunile (n.r. infracţiuni asimilate
şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie) săvârşite de
persoanele mai susmenţionate (n.r. Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu
şi alţii). Doi ani mai târziu, Giurgiucanu îi
cesionează părţile sociale lui Doru Daniel Dobre căruia, în acelaşi an,
îi ia Bolboceanu funcţia de administrator. În 2010, unic administrator
fiind, Geo Iulian Bolboceanu îi lasă locul în afacere soţiei sale,
Adriana, şi partenerului Binali Tarakci. Adriana Bolboceanu este
menţionată de Registrul Comerţului
în Corsa Company, Diamentza Style, Mirror Grill, iar pe Geo Iulian în
Top Finance International Leasing, Gold Lincoln, Topcar Center, Latora
Int, Venus Invest Grup, 1 Class Developer, Charisma Development 2008,
Residence Real Expert, Sturion Aquatech şi Expeditrans 2000.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp