Afaceri Constanța Jidvei, mărci noi înregistrate la Constanța
Afaceri Constanța: Jidvei, mărci noi înregistrate la Constanța
02 Jun, 2023 12:35
ZIUA de Constanta
1577
Marime text
- Jidvei își extinde gama mărcilor prin achiziția la OSIM a Jidvei fără Cuvinte, Heart of Wine, Jidvei Signature, Jidvei Difuzie de Vin, Sâmbure de Vin
- Claudiu Necșulescu, patronul Jidvei a făcut demersurile la Constanța
- Claudiu Necșulescu este fiul lui Liviu Octavian Necșulescu, fondatorul Jidvei, decedat în anul 2021
Legea Mărcilor 84/1998 şi legea 11/1991 a Concurenţei Neloiale ofera pârghiile coercitive necesare pentru a interzice terţilor să utilizeze marca fără acordul dumneavoastră. Valoarea de piaţă a unei mărci o reprezintă veniturile pe care respectiva denumire are capacitatea de a le atrage singură, indiferent de compania care o utilizează. De multe ori valoarea mărcii se negociază separat de restul activelor deoarece ea generează în mod independent venituri.
Astfel, cotidianul ZIUA de Constanța prezintă cele mai recente înregistrări la OSIM ale unor oameni de afaceri sau firme din Constanța, care vor să își protejeze, pe de-o parte investițiile, dar și să își crească valoarea activelor. Redăm mai jos lista acestora, conform datelor publice.
Jidvei, mărci noi la Constanța
Claudiu Necșulescu a obținut mărcile înregistrate Jidvei fără Cuvinte, Heart of Wine, Jidvei Signature, Jidvei Difuzie de Vin, Sâmbure de Vin. Adresa înregistrării la OSIM s-a făcut pe strada Ștefan cel Mare nr. 27, Constanța, într-un apartament.
Conform platformei Registrului Comerțului Claudiu Necșulescu apare în companiile Cetatea de Baltă SRL (2000), din Alba, Jidvei SRL (1999), din Alba, New Green System SRL (2022), din Alba, Promotion SRL (1992), din Constanța, Sparkling Energy SRL (2022), din Alba, Wine Energy SRL (2022), din Alba, Wine Green Energy SRL (2022), din Alba, iar totodată este doar asociat în Agrotrust Tîrnava SRL (2002) – Alba și în Green System Technology SRL (2022) – Alba.
Compania Jidvei are sediul social în Alba, a fost fondată în anul 1999 și se ocupă de cultivarea strugurilor.
Așa cum precizam și mai sus, pachetul majoritar al părților sociale (99.99 %) este deținut de Claudiu Necșulescu. Restul capitalului social este deținut de SC Promotion SRL, cu sediul social în Constanţa.
Compania Jidvei este administrată de Claudiu Necșulescu, acesta fiind fiul lui Liviu Octavian Necșulescu, fondatorul Jidvei, decedat în anul 2021.
Pentru anul trecut (2021), cu 90 de salariați, compania Jidvei SRL a raportat o cifră de afaceri de 181.414.539 de lei, cheltuielile au fost de 220.943.712 de lei, în timp ce profitul net declarat a fost de 14.830.551 lei.
SC Promotion SRL, fondată în anul 1992, are sediul social în Constanţa, pe strada Pescarilor și se ocupă de comerţul cu ridicata al animalelor vii. Asociat unic și administrator este Claudiu Necşulescu, acesta deținând întreg pachetul de acțiuni. Pentru anul trecut (2021), fără niciun salariat, SC Promotion SRL a raportat o cifră de afaceri de 0 lei, în timp ce cheltuielile au fost de 94.977 de lei. Profitul net declarat a fost de 2.430 lei.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Modificări importante în Jidvei SRL, cea mai mare companie de vinuri din România!
A murit Liviu Necşulescu, fondatorul Jidvei! Va fi înmormântat la Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii