Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

ro

13 Apr, 2024 16:36 1900 Marime text
  • Tudor By Dedal are funcțiunea de Aparthotel, este situat în zona Mamaia Nord, pe strada D1. Unitatea de cazare poate fi cumpărată pentru suma de 3,2 milioane de euro. Aparthotelul Tudor By Dedal este deținut de firma Viaconsavis SRL.
 
Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord a fost scos la vânzare. Proprietarii cer 3,2 milioane de euro. O nouă unitate de cazare de pe litoralul românesc se vinde. Este vorba despre aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord.
 
Hotelul are o suprafață totală de 1.364 mp, are 24 de camere, fiecare cu o suprafață de 56,83 mp. Cu un regim înălţime D+P+3 etaje, acest aparthotel a fost construit în anul 2013.
 
„Vă propunem spre vânzare un imobil - Tudor By Dedal - ce are funcțiunea de Aparthotel, situat în zona Mamaia Nord, pe strada D1, la circa 200 metri de plajă și la circa 5 km de stațiunea Mamaia, lângă supermarketul Lidl. Hotelul, cu regim de înălțime D+3E+terasă circulabilă, este construit pe un teren cu suprafața de 968 mp, având amprenta la sol de 332 mp, suprafața desfășurata de 2.183 mp“, se spune în anunțul de vânzare, postat pe imobiliare.ro.
 
Hotelul dispune de 24 de unități de cazare, recepție, un restaurant de 70 de locuri, bucătărie, spații de depozitare, piscină, lift, saună, terasă superioară și terasă exterioară la parter.
 
Din totalul de 24 de camere, 11 sunt apartamente cu 2 camere, iar 13 sunt studiouri. Toate sunt mobilate și utilate, oferind clienților cele mai bune condiții de cazare.
 
Aparthotelul funcționează în circuitul turistic începând cu anul 2015.
„Datorită amplasării foarte bune și a nivelului calității materialelor cu care a fost construit, în mod cert acest hotel reprezintă o oportunitate de investiție pe termen lung“, se mai spune în anunțul de vânzare. Unitatea de cazare se vinde la prețul de 3.200.000 euro, adică 2.346,04 euro pe mp.
 
Potrivit Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, care a publicat lista structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare, aparthotelul Tudor By Dedal funcționează pe firma Viaconsavis SRL.

 

Despre Viaconsavis SRL

Înființată în anul 2012, firma are sediul social pe strada Teilor nr. 2 din Năvodari, județul Constanța și desfășoară lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Asociații firmei sunt Vasilică Aurica și Vasilică Octavian Alexandru, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Cei doi asociați sunt și administratorii firmei.
 
Potrivit termene.ro, Vasilică Aurica mai este asociat unic și administrator în Avo Prim-Top Construct SRL. La rândul său,  Vasilică Octavian Alexandru este asociat unic și administrator în Electric Sanitas SRL, Vasilică Octavian-Alexandru Persoană Fizică Autorizată, Dedal Top Holiday SRL, Daedalustop SRL, Octasil Con SRL, Avo Prim-Top Construct SRL, Grand Resort Mamaia SRL și Pot Plants & Grass SRL.
 
În anul fiscal 2022, firma, cu 4 salariați, a declarat o cifră de afaceri de 2.678.353 lei și un profit de 1.483.277 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 

Citește și:
 
Afaceri Constanța: Hotelul Infinity, situat în Mamaia Nord, își caută proprietari noi. Unitatea de cazare poate fi cumpărată cu peste un milion de euro
 
Patronul grec cere peste 3 milioane de euro: Hotelul By Tony, situat în Mamaia, în apropierea hotelului Iaki, de vânzare
 
Hotelul Dunărea din Mamaia se vinde. Proprietarul, fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, cere 5,5 milioane de euro
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii