Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerile de materii prime sunt afaceri de transport Comvex SA și TTS derulează o operațiune care pune Portul Constanța, din nou, pe harta lumii

ro

26 Oct, 2022 00:00 2270 Marime text
Sursă foto - TTS
  • Această navă este prima operată la terminalul de geamanduri nr. 2 al TTS, de la reabilitarea și operaționalizarea acestuia în septembrie 2022
 
Așa cum arătam și în edițiile anterioare, COMVEX SA și TTS (Transport Trade Services) derulează în aceste zile o operațiune portuară în premieră pentru portul Constanța. Caracterizată prin reducerea timpului de staționare a navei maritime la dană, operațiunea are ca efect creșterea ritmului de afluire a mărfurilor prin port.
 
Este vorba despre încărcarea în regim combinat – la dană și, apoi, la unul din cele două terminale de geamanduri ale TTS prin transbord direct, a unei nave din clasa Capesize, care urmează să preia 170.000 tone minereu depozitat în terminalul Comvex.
În prima fază, nava acostată la dana Comvex a încărcat 110.000 tone marfă dinspre ambele borduri simultan: direct din stoc cu echipamentele Comvex, și, la celălalt bord, în transbord direct din barje cu macarale plutitoare TTS. Nava a ancorat apoi la unul din terminalele de geamanduri ale TTS din rada interioară a portului Constanța, unde a urmat încărcarea a încă 60.000 tone marfă, în transbord direct barjă - navă.

Sursă foto - TTS

Această navă este prima operată la terminalul de geamanduri nr. 2 al TTS, de la reabilitarea și operaționalizarea acestuia în septembrie 2022. Trei companii din Grupul TTS sunt angrenate în operațiune: TTS Operator realizează transbordarea directă din barje în navă utilizând macaralele proprietate TTS, în timp ce marfa este transportată la navă utilizând barjele CNFR Navrom Galați.
 
 
Pentru unele mărfuri, viteza de încărcare/descărcare contează enorm
 
Directorul Comvex SA, Viorel Panait, ne-a oferit o imagine de ansamblu mai clară despre ceea ce înseamnă defat această operațiunie, în premieră, care va duce, în timp, la o îmbunătățire a calității serviciilor oferite de Portul Constanța.


Sursă foto - TTS
 
„Este contribuția unei noi metode de lucru, pe care o desfășurăm alături de partenerii de la  grupul TTS. Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim, este necesară existența unui terminal pentru a încărca o navă. Metodele volosite cu TTS, prin ancoraj, determină o mai mare flexibilitate pentru încărcarea/descărcarea navelor”, ne-a povestit Viorel Panait. Totodată el a mai precizat că această operațiune înseamnă timp câștigat, bani mai mulți și nu numai. „Pentru unele mărfuri, viteza de încărcare/descărcare contează enorm mai ales că există mărfuri care nu pot fi manevrate când plouă, de exemplu. Această operațiune este consensuală cu inițiativa de a lucre în concret cu toți operatorii portuari, ceea ce va duce Portul Constanța înapoi pe harta lumii”, a mai spus directorul.
 
Cu această nouă metodă vorbim de o capacitate de 3.000 de tone la oră
 
„Un aspect important este Dana de mare adâncime pe care am transformat-o din dană de minerale în dană de cereale. Vorbim, așadar de Dana 80 din Portul Constanța. Acest lucru vine în sprijinul colegilor noștri care au limitări de adâncime, de exemplu, unde se pot încărca cu dificultate navele. În medie, viteza de încărcare, în mod uzual, este de 3.000 de tone pe zi, iar cu această nouă metodă vorbim de o capacitate de 3.000 de tone la oră. Față de ritmurile micuțe ale altor operatori și ritmurile mici ale portului, revenim așadar pe harta logisticii cu o posibilitate de a încărca 30.000 de tone pe zi. Ritmurile mai mari de lucru semnifică un aspect foarte important: banii au șansele să se ducă la cultivatorul comerciant sau la operatorul economic. Afaceriile de materii prime sunt afaceri de transport. Noi venim în sprijinul acestora”, a mai spus Viorel Panait.
 
Sursă foto - TTS


Lanț logistic
 
„Dacă noi mărim viteza de lucru, de acostare, nu înseamnă că scade cheltuiala cu transportul? Tot acest lanț logistic este unul care costă, este costisitor. Iar interesul tuturor este ca aceste mărfuri să fie expediate cât mai repede. Cheia este viteza de lucru. Iar prin aceste terminale de minerale, de cereale contează mult viteza de descărcare, modul de operare”, a mai adăugat directorul Comvex SA.
 
Navele din clasa Capesize sunt cele mai mari nave maritime - putând ajunge până la capacități brute de încărcare de 400.000 tone. Numele clasei –”Capesize”, vine de la faptul că aceste nave sunt nevoite să ocolească continentul sud-american pe la Capul Horn în voiajele lor transoceanice, fiind prea mari pentru a tranzita canalul Panama.
 
 
Călătoria pe apă este o aventură
 
Neprevăzutul este un aspect nu prea rar întâlnit de cei care operează în Portul Constanța, iar modul în care sunt rezolvate situațiile de hazard denotă profesionalism, așa cum sunliniează directorul Comvex SA. „Călătoria pe apă este o aventură. O navă știe sigur când pleacă, dar nu știe când ajunge. Este nevoie de un aport logistic. Când oamenii vorbesc de port se gândesc așa… pur și simplu. Diferența față de cele văzute din exterior este că noi trebuie să facem lucrurile să meargă. Există lucruri cunoscute și mici hazarduri, iar atunci când tu ai o problemă și pornește butonul de hazard la o mașină, te duci cu ea în service, nu? Noi suntem acei specialiști. Noi găsim remediile potrivite. Lumea contează pe noi”, a mai spus Viorel Panait.

Sursă foto - TTS
 
În paralel, activitatea de transbordare cereale din Ucraina la terminalul de geamanduri nr. 1 al TTS se desfășoară în flux continuu. În zilele următoare cea de-a șasea navă – avizată deja pentru intrarea în port, urmează să ancoreze la terminalul TTS pentru încărcarea a 33.000 tone de porumb.
 
Grupul TTS și COMVEX colaborează de peste 25 de ani în organizarea logistică a fluxurilor de materii prime, această operațiune fiind încă un exemplu al modului în care împreună dezvoltăm soluții de transbord inovatoare având ca obiectiv creșterea volumelor de marfă care tranzitează Portul Constanța.
 
Grupul TTS este lider pe piața serviciilor logistice integrate și transport pe ape interioare de mărfuri solide vrac – materii prime minerale, produse agricole și produse chimice, din bazinul Dunării. Grupul operează cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din unități fluviale cu o capacitate de peste 800 mii tone, și deține capacități de operare portuară – terminale proprii și 8 macarale plutitoare, în Portul Constanța și în 7 porturi fluviale dunărene.



TTS (Transport Trade Services) S.A. este listată pe piața reglementată operată de Bursa de Valori București la categoria Premium, simbol bursier TTS.



COMVEX S.A. este lider pe piață, specializat în manipularea, depozitarea și transbordarea materiilor prime solide vrac - minereuri de fier, cărbuni, cocs, bauxită, operând cel mai mare terminal specializat în din arealul Mării Negre, cu o suprafață de 70 hectare în sudul Portului Constanța.



Cu un front de descărcare la cheul maritim format din 5 dane cu o lungime totala de 1.400 m si adâncime a apei cuprinsa intre 10,8 si 18,5 m, terminalul COMVEX este singurul terminal pentru operarea mărfurilor solide vrac din arealul Mării Negre ce are posibilitatea de a acosta nave din clasa Capesize. De asemenea, terminalul beneficiază de o bună poziție geografică având acces la rețeaua de căi navigabile ce include Dunărea.


COMVEX S.A. este listată pe piața AeRO operată de Bursa de Valori București, simbol bursier CMVX.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Grupul TTS și COMVEX
Operațiune în premieră pentru portul Constanța


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii