Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:36 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacerile, liantul în prieteniile PC-iste Socrul lui Learciu se ocupă de afacerile jumătăţii lui Banias

ro

24 May, 2012 02:52 7062 Marime text
Learciu_Daniel_Learciu_005.jpg„De domnul Banias mă leagă o frumoasă prietenie. Habar nu am de ce face socrul meu. Numele meu şi al familiei mele nu apare nicăieri"

Plecările din PDL în PC după „transferul" lui Mircea Banias de la o formaţiune politică la alta nu au fost atât de numeroase pe cât se aştepta noul lider al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator.

Totuşi, inculpatul în dosarul Portul, fost preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, a luat după el câţiva foşti colegi de partid. Nu mulţi. Printre aceştia se află şi Daniel Dumitru Learciu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Pus de PDL pe post, Learciu s-a dezis atunci când partidul n-a mai fost la putere. Şi s-a dus după prietenul Banias. Pentru că, aşa cum singur spune, actualul şef de organizaţie PC îi este un bun prieten. Dar, din câte am observat, nu numai atât.

Soţia lui Mircea Banias, Ramona, este implicată în două firme: Euro Training Center şi Black Sea Medical Expert. În cea din urmă afacere este asociată cu Alexandru Pîrvu şi cu Daniel Perifan, cei care, de altfel, au cooptat-o în business în 2009. Surpriza vine atunci când vedem cine administrează afacerea. Adrian Olteanu, administratorul Black Sea Medical Expert, este nimeni altul decât tatăl vitreg al Sabinei Cristiana Learciu, soţia lui Daniel de la CJAS. Aşadar, socrul lui Daniel Learciu administrează afacerea soţiei lui Mircea Banias. Şi, de ce n-am crede că business-ul este, de fapt şi de drept, „aţa" care l-a tras pe preşedintele CJAS înspre Partidul Conservator.

De altfel, Sabina Cristiana Learciu a avut legături cu mai multe societăţi comerciale, chiar şi alături de consortul său. PDL-istul transformat în PC-ist este implicat, la acest moment, doar în SC Sabina Construct SRL, alături de Cornelia Ionaşcu. Dar istoria afaceristică a familiei este mult mai... amplă. În 2006, Eurojobs Management era înfiinţată de Alexandru Pârvu şi de Daniel Dumitru Learciu. Administratorul afacerii era Sabina Cristiana Learciu. Un an mai târziu, doamna Learciu figura în Black Sea Euro Investments, iar în 2008 în Best Eurojobs, firmă pe care a preluat-o de la Mihai Valeriu şi Răzvan Tapangea. Socrul apare şi în 2009. Atunci, Sabina Learciu este primită în S Aviz Expert de către tatăl său vitreg, Adrian Olteanu, şi de sora sa, Andreea Corina Olteanu. Cea din urmă femeie s-a şi retras din afacere cu această ocazie. Doamna lui Learciu a avut în 2010 şi o trecere rapidă prin Gof Automarket.

Doar că Daniel Dumitru Learciu se face că nu ştie, n-a văzut, habar nu are. „Nu ştiu nimic, nu ştiu (n.r. referitor la implicarea socrului său în firma Ramonei Banias). Am plecat din cauza unor nemulţumiri din PDL. De domnul Banias mă leagă o frumoasă prietenie. Habar nu am de ce face socrul meu. Numele meu şi al familiei mele nu apare nicăieri", a declarat Dumitru Learciu. Preşedintele CJAS nu a precizat dacă socrul face ori ba parte din familie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii