Agenți economici din Mangalia, verificați de polițiști. Ce amenzi au aplicat oamenii legii
Agenți economici din Mangalia, verificați de polițiști. Ce amenzi au aplicat oamenii legii
15 Apr, 2022 15:00
ZIUA de Constanta
1197
Marime text
- Acțiuni ale polițiștilor, pe linie economică
În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Medgidia au efectuat verificări la 3 agenți economici din municipiul Medgidia și orașul Cernavodă, în vederea prevenirii și combaterii faptelor din domeniul comerțului cu produse din pescuit și acvacultură.
Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.500 de lei, ambele la OUG 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
De asemenea, față de una dintre societățile comerciale a fost luată măsura suspendării activității, până la dotarea punctului de lucru cu aparate electronice fiscale.
Totodată, polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au efectuat verificări la 5 agenți economici din municipiul Mangalia, în vederea prevenirii și combaterii faptelor din domeniul comerțului cu produse din pescuit și acvacultură.
În urma activităților, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, ambele la OUG 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale., a mai precizat IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii