Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:01 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Aglomerație în Gara Costinești la finalul Festivalului Beach Please! Sute de persoane așteaptă trenul către casă (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

15 Jul, 2024 13:14 2007 Marime text
Zeci de mii de persoane au participat zilele trecute la Festivalul Beach Please de la Costinești. 

Din cauza acestui festival au fost restricții de circulație pentru traficul greu pe DN39 Constanța-Mangalia. 

Cu toate acestea zi de zi s-a circulat în coloană pe kilometri întregi către și dinspre Costinești. 

La plecarea către casă, în gara Costinești, sute de persoane așteaptă să urce în tren către casă. 

Toate garniturile pleacă din Gara Costinești pline ochi cu călători. 

UPDATE: Oficial de la CFR SA

„Regretăm situația semnalată și transmitem scuze întregului grup de călători, care este nevoit, în această perioadă cu temperaturi ridicate, să aștepte sosirea trenului în aer liber, pe un peron fără copertină.

După cum am informat în luna mai a acestui an, atât halta Costinești Tabără, dar și Neptun, au intrat în programul de modernizare, contractele fiind semnate în data de 15 mai a acestui an. Ambele obiective feroviare au, din acest an, finanțare asigurată, pentru modernizare, din fonduri nerambursabile prin Programul Transporturi. 

Asocierea de firme românești, cu care am semnat contractele de modernizare, au termen de implementare a contractului de 12 luni, din care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 8 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.



Ne dorim ca această asociere de firme românești să reușescă finalizarea lucrărilor conform termenului din contract, iar din sezonul estival viitor să le putem oferi călătorilor condiții mai bune pentru așteptarea trenurilor“ -  aprecizat Purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan. 




Citește și: 

Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultima seară a Festivalului Beach Please de la Costinești
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii