UPDATE Alertă la ISU Constanța. Persoană electrocutată în Negru Vodă (galerie foto)
UPDATE: Alertă la ISU Constanța. Persoană electrocutată în Negru Vodă (galerie foto)
23 Jul, 2019 15:50
ZIUA de Constanta
5742
Marime text
În urmă cu câteva momente, un apel la serviciul de urgență, 112, a alertat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța.
Din primele informații, o persoană, aflată în timpul serviciului, în localitatea Negru Vodă, s-a electrocutat în timp ce trăgea un cablu de telefonie, vizavi de sediul Poliției.
După eveniment, bărbatul cu domiciliul în Mangalia, în vârstă de aproximativ 59 de ani, a rămas suspendată în firele de tensiune.
Personalul medical efectuează protocolul pentru resuscitare, victima aflându-se în stop cardio-respirator.
La fața locului intervin pompierii Gărzii 2 Chirnogeni cu o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD B, dar și un elicopter SMURD.
Poliția va efectua cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul, informează ISU Constanța.
UPDATE: A fost declarat decesul bărbatului. Cauza urmează a fi stabilită în urma necropsiei.
Sursă foto: ISU Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii