Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident grav. Autoturism lovit de un tren ce circulă pe ruta Medgidia-Tulcea. Fostul ofiţer SPP, Cătălin Dan Gemănar, a murit (galerie foto + video)

ro

07 Apr, 2017 20:44 39978 Marime text
Un accident grav a avut loc în această seară. Din primele informaţii acesta a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată unde un autoturism a lovit trenul marfar care se deplasa de la Medgidia catre Tulcea. Spre locul accidentului se îndreaptă echipajele de Descarcerare si o autospeciala a ISu Dobrogea de la Staţia Midia. 

Iniţial, a fost indicat ca loc al accidentului, zona localităţii Fântânele, dar ulterior s-a revenit şi accidentul a fost localizat la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu, pe DN22. La fata locului a ajuns o ambulanta a Serviciului de Ambulanţă a Judeţului Tulcea. Potrivit primelor informaţii este o victima (persoana taiata), iar autoturismul a fost distrus. Posibil sa fie inca o victima.

Update: 8 aprilie ora 10.00

Dan Cătălin Gemănar - era director administrativ al Ligii Profesioniste de Fotbal, nu era body-guardul lui Gino Iorgulescu. A fost si ofiter SPP, cu gradul de locotenent colonel in rezerva. A fost in mai multe teatre de operatii, printre care si Irak

Update: ora 22.30

Bărbatul, Cătălin Dan Gemănar care a decedat în accident avea 48 de ani şi era din Bucureşti. Acesta este un fost SPP-ist şi bodyguard a lui Gino Iorgulescu, din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Acesta a mai fost bodyguard şi pentru celebra actriţă Angelina Jolie. 

Update: ora 21.27

Autoturismul de teren, un Audi Q7 care a fost lovit de trenul marfar s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate. Zona în care a avut loc accidentul este una în care au mai avut loc alte evenimente rutiere tragice. Mprturie stau crucile amplasate de-o parte şi de alta a şoselei. 


UPDATE: ora 21.00

În urma accidentului un bărbat a decedat acesta fiind desfigurat. Conform cadrelor medicale de la Ambulanţa Constanţa nu au mai fost alte persoane rănite. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii