Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Ovidiu Bâlbă preia conducerea societăţii Axel Telecom Grup SRL

ro

11 Feb, 2017 00:00 3937 Marime text
Asociaţii firmei Axel Telecom Grup SRL, adică Axel Telecom Malta Ltd, cu sediul în Malta, prin reprezentantul legal Alexandru Ovidiu Bâlbă, şi Alexandru Ovidiu Bâlbă, cu domiciliul în Constanţa, s-au întrunit pe data de 12.12.2016 pentru a lua câteva decizii cu privire la viitorul societăţii.
 
Astfel, Axel Telecom Malta Ltd, prin reprezentantul legal, a cedat cu titlu oneros părţile sociale pe care le deţine în SC Axel Telecom Grup SRL, în număr de 18, a câte 10 lei fiecare, însumând 180 de lei, aport în numerar, cota de participare la beneficii şi pierderi de 90%, renunţând la orice pretenţie, de orice natură, faţă de SC Axel Telecom Grup SRL.
 
La rândul său, Alexandru Ovidiu Bâlbă a primit cu titlu oneros de la SC Axel Telecom Malta Ltd cele 18 părţi sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând aport în numerar, cota de participare la beneficii şi pierderi de 90% pe care le deţine la SC Axel Telecom Grup SRL. Actul constitutiv al societăţii SC Axel Telecom Grup SRL se modifică astfel: capitalul social este de 200 de lei, împărţit în 20 de părţi sociale a câte 10 lei fiecare, deţinute de Alexandru Ovidiu Bâlbă, în calitate de asociat unic, ce are o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%.
 
Fratele directorului de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, Alexandru Ovidiu Bâlbă figurează ca asociat în mai multe societăţi, potrivit Registrului Comerţului. Astfel, acesta este asociat în Axel Telecom SRL Bacău, Construcţii Civile şi Industriale SRL, Gulf Technical Service SRL, Investiţii, Construcţii, Reparaţii şi Administrări Locuinţe SRL şi Northafrica Axel Telecom SRL, toate radiate sau aflate în insolvenţă. Singura societate care funcţionează în prezent şi în care este asociat este Axel Telecom Grup SRL, cu sediul social în Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii